Current track

Title

Artist


Fotbal: Qatarul a câştigat cursa pentru achiziţionarea clubului Manchester United (presă)

Written by on 13 iunie 2023

    Manchester United urmează să fie cumpărat de emiratul Qatar, anunţă mass-media din această ţară, care subliniază că actualii proprietari ai clubului englez de fotbal, membrii familiei Glazer, au decis accepte oferta înaintată de şeicul Jassim Bin Hamad Al Thani.

    Potrivit cotidianului Al-Watan, controlat de familia şeicului Jassim, preşedintele Qatar Islamic Bank (QIB), un anunţ în acest sens este „iminent”.

    Săptămâna trecută, Jassim bin Hamad Al Thani a depus a cincea şi ultima sa ofertă pentru cumpărarea clubului Manchester United, estimată de mass-media la 5,8 miliarde de euro, la care s-ar adăuga investiţii totale de un miliard de euro.

    Rivalul său în cursa pentru achiziţionarea grupării de pe Old Trafford este miliardarul britanic Sir Jim Ratcliffe, fondatorul grupului Ineos, care a făcut la rândul său mai multe oferte pentru cumpărarea lui United.

    Familia Glazer este proprietara lui Manchester United din mai 2005, iar în noiembrie 2022 a anunţat că intenţionează să vândă clubul, sperând să obţină şapte miliarde de euro în schimbul acestuia.

    AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea , editor online: Anda Badea)

    Loading


    Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
    Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

    (Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

    Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!

    Citește  Fotbal - CM 2022: Prezentarea echipelor din Grupa A - Qatar, Ecuador, Senegal, Olanda

    Reader's opinions