*

Current track

Title

Artist


FRAGMENT DE ISTORIE: Inaugurarea Palatului Universităţii din Bucureşti (14 decembrie 1869)

Written by on 14 decembrie 2024

La 14 decembrie 1869, după mai mult de un deceniu de la debutul lucrărilor, a avut loc inaugurarea Palatului Universităţii din Bucureşti.

La 10 octombrie 1857 au început lucrările la Palatul Academiei Naţionale, viitorul Palat al Universităţii din Bucureşti, în timpul caimacamului Alexandru Dimitrie Ghica (iulie 1856 – octombrie1858) şi după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, profesor de geometrie la Facultatea de Ştiinţe, aminteşte https://muzeu.unibuc.ro/. Lucrările la această construcţie monumentală din Bucureşti au durat mai bine de 12 ani.

Aflat în Piaţa Universităţii, Palatul a fost proiectat de preşedintele arhitecţilor români de la acea vreme, după forma şi asemănarea universităţilor occidentale, potrivit https://unibuc.ro/.

 

 

Clădirea Universităţii din Bucureşti, dupa bombardamentul german din 23 august 1944.

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES


Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a înfiinţat în 1864 Universitatea din Bucureşti, a doua instituţie de acest fel din ţară, după cea din Iaşi, înfiinţată în anul 1860. Instituţia a reunit într-un singur corp Facultăţile de Drept, Ştiinţe şi Litere.

Palatul Universităţii din Bucureşti a fost inaugurat în decembrie 1869 şi odată cu el a fost celebrată şi deschiderea cursurilor la Facultatea de Medicină, înfiinţată puţin mai înainte, la 22 noiembrie 1869, ocazii pentru domnitorul Carol I de a ţine o cuvântare profesorilor adunaţi la acest moment festiv, la 14/26 decembrie 1869, redată în ”Cuvântările Regelui Carol I, vol. I: 1866-1886”, ed. Constantin C. Giurescu, Bucureşti, 1939, lucrare citată pe https://muzeu.unibuc.ro/:

 

 

Sursa foto: Arhivele Nationale ale Romaniei/Facebook


”Inauguraţia Universităţii din Capitala României este o frumoasă sărbătoare, la care tot Românul participă şi cu inima şi cu raţiunea. Sunt fericit a o putea celebra împreună cu d-voastră şi mulţumirea Mea este cu atât mai mare, că şi Doamna, la începutul vieţii Sale româneşti, asistă la deschiderea şi inaugurarea templului ştiinţei care are să lumineze calea viitorului patriei Sale.

Citește  ROMÂNI CU POVEŞTI/ Carmen Ion, creatoarea fenomenului Boovie, devenit cel mai mare festival de book-trailere

Prin ştiinţă şi lumină putem numai întări prezentul şi prepara bazele solide ale unui viitor prosper. Puterea unui Stat modern se măsoară mai ales după gradul culturii sale intelectuale.

Precum în ordinea vieţii materiale spiritul pune în mişcare materia, mens agitat molem, asemenea şi în ordinea vieţii sociale forţa unei naţiuni creşte prin impulsiunea desvoltării sale morale. Să ne silim cu toţii, d-lor, a căpăta această forţă, a crea această impulsiune.

 

 

Sursa foto: Arhivele Nationale ale Romaniei/Facebook


Strămoşii noştri au pus cele dintâi temelii ale învăţământului nostru naţional, şi aci, pe fundamentele vechii şcoale a Sfântului Sava, să le exprimăm eterna noastră recunoştinţă. Sămânţa, ce ei au pus, a prosperat. Modesta şcoală a lui Lazăr se află astăzi transformată într’un splendid palat dedicat ştiinţelor superioare şi bele-artelor. Misiunea nostră însă este abia începută. Ea este cu atât mai mare, cu cât trebuinţa instrucţiunii este mai general simţită, mai mult apreciată.

D-voastre, sacerdoţi ai ştiinţii, căutaţi a o înfiltra cu ardoare şi devotament în inimele unei generaţiuni ce are să lucreze pentru un viitor şi mai măreţ.

Recunosc cu mulţumire că începutul este deja bun. Ştiinţa, literile şi bele-artele fac progrese simţitoare pe fiecare zi în ţara noastră. Am putut vedea că Facultatea de Drept produce deja efectele cele mai mulţumitoare; sper că şi celelalte Facultăţi, desvoltându-se şi completându-se treptat, nu vor întârzia a produce aceleaşi rezultate.

 

 

Sursa foto: Arhivele Nationale ale Romaniei/Facebook


Să continuăm dar, d-lor, cu convicţiune şi încredere, pe această mare cale a ştiinţei şi ostenelele d-voastră nu vor fi în deşert.

Citește  CITATUL ZILEI

Naţiunea noastră, plină de juneţe şi inteligenţă, atât de aptă pentru civilizaţiune, va şti a gusta cu succes din acest fruct al ştiinţii; şi ţara noastră va putea astfel deveni un centru de lumini în Orient.

 

 

Sursa foto: Arhivele Nationale ale Romaniei/Facebook


Din parte-Mi şi din partea Doamnei, vă pot promite tot concursul şi interesul, spre a ajunge acest nobil scop. Tare prin voinţa naţiunii, care a văzut în Mine realizarea unui principiu, ştiu că puterea Mea rezidează în lumină şi, abstracţiunea făcânt de pasiunile lăturaşe, în lumină numai o caut şi de dânsa numai Mă preocup.

Repet, d-lor, expresiunea fericirii Mele şi a Doamnei, de a putea astăzi inaugura acest far al prezentului şi al viitorului României.”

După ceremonia inaugurării Universităţii din Capitală, rectorul Gheorghe Costaforu a oferit un banchet în sala Pinacotecii.

 

 

Clădirea Universităţii din Bucureşti, 1993.

Foto: (c)  LUCIAN TUDOSE/Arhiva istorică AGERPRES


Înfiinţată prin Decretul nr. 765 din 4/16 iulie 1864 al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi reclamându-se ca succesoare a structurilor de învăţământ superior inaugurate de Academia Domnească (1694), Universitatea din Bucureşti a contribuit şi contribuie în mod decisiv la dezvoltarea şi modernizarea învăţământului, ştiinţei şi culturii româneşti, evidenţiază site-ul Universităţii din Bucureşti – https://unibuc.ro/.

AGERPRES/(Documentare – Roxana Losneanu, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Andreea Preda)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply