Current track

Title

Artist


Franţa/alegeri: Preşedintele Macron, retras de pe afişele electorale ale propriului său partid

Written by on 22 iunie 2024

Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extremei drepte la alegerile europarlamentare, relatează sâmbătă agenţia EFE.

Un sondaj publicat vineri indică o rată de nepopularitate de 74% pentru liderul de la Elysee, cu şase procente peste cea de când a dizolvat pe 9 iunie camera inferioară a parlamentului (Adunarea Naţională) şi a convocat alegerile legislative anticipate ce se desfăşoară într-un sistem de vot majoritar în două tururi, pe 30 iunie şi 7 iulie.

Având în vedere scăderea continuă a popularităţii lui Macron, alianţa sa politică „Împreună pentru Republică” (Ensemble pour la République), alcătuită din partidul său liberal „Renaşterea” (Renaissance-RE) şi formaţiunea centristă Modem, a decis să nu-l mai includă în afişele electorale.

Un exemplu poate fi observat în plin centrul Parisului, unde afişele fostului secretar de stat pentru afaceri europene Clément Beaune, care candidează într-o circumscripţie a capitalei, nu mai includ nicio imagine sau menţiune cu Macron.

Însuşi premierul Gabriel Attal, considerat moştenitorul politic al lui Emmanuel Macron, spune că acesta trebuie să facă un pas în spate, „întrucât la aceste alegeri nu se caută un nou preşedinte, ci un nou guvern”.

De altfel, criticile în tabăra prezidenţială la adresa celui care era până recent de neatins s-au înmulţit. Inclusiv Edouard Philippe, care a fost primul şef de guvern al lui Macron, pare că acum se distanţează de mentorul său. „Preşedintele a ucis partidul prezidenţial (…) prin decizia de a dizolva Adunarea Naţională”, a criticat Edouard Philippe, al cărui partid, „Orizonturi” (Horizons), s-a retras din alianţa lui Macron care a pierdut alegerile europene şi candidează acum separat la alegerile legislative anticipate.

Respectiva alianţă a lui Macron pentru alegerile europarlamentare încheiate, denumită „Coaliţia Nevoie de Europa” (Coalition Besoin d’Europe) şi în care rolul principal l-a jucat partidul prezidenţial Renaşterea, a obţinut la scrutinul european numai 14,6% din voturi, în timp ce pe primul loc s-a clasat partidul de extremă dreapta „Adunarea Naţională” (Rassemblement national-RN), cu 31,4% din voturi.

Deşi această formaţiune a lui Marine Le Pen şi Jordan Bardella conduce în sondaje şi pentru alegerile legislative anticipate, este totuşi puţin probabil să poată forma o majoritate, având în vedere scrutinul majoritar în două tururi în fiecare din cele 577 de circumscripţii electorale. Acest sistem le permite în turul doi partidelor mainstream, indiferent că sunt de dreapta sau de stânga, să formeze coaliţii în care să lase la o parte divergenţele dintre ele şi să-şi susţină reciproc candidaţii cei mai bine plasaţi doar pentru a izola extrema dreaptă.

AGERPRES/(AS – autor: Sorin Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: Logranaio/X

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

(Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!

author avatar
AGERPRES

Reader's opinions

Leave a Reply


error: Content is protected !!