Current track

Title

Artist


Franţa: Autorităţile cer amendarea Carrefour pentru operaţiunile de franciză

Written by on 18 iunie 2024

Ministerul francez de Finanţe a cerut marţi Tribunalului să amendeze Carrefour pentru contractele cu magazinele francizate care conţin „dezechilibre semnificative”, transmite Reuters.

Într-un comunicat al Direcţiei generale pentru concurenţă, consum şi prevenirea fraudelor (DGCCRF) se arată că în urma unei investigaţii s-a descoperit că unele companii din grup s-au angajat în practici contrare Codului Comercial din Franţa. DGCCRF a cerut Tribunalului din Rennes să declare unele clauze ale contractelor cu caracter obligatoriu dintre francizaţi şi Carrefour nule şi neavenite şi să impună amenzi grupului.

Carrefour a contestat „nemulţumirile” Ministerului de Finanţe, spunând că intervine într-o dispută care a început cu câteva luni în urmă fără a furniza noi informaţii pe fond, şi a anunţat „că are deplină încredere” în capacitatea sa de a demonstra validitatea contractelor. Retailerul a apreciat ca nefondat nivelul amenzii.

Plângerea Ministerului de Finanţe face parte din procedura juridică iniţiată de aproape 170 de francizaţi la finalul lui 2023, a precizat DGCCRF.

Le Lettre a publicat o citaţie de 160 de pagini în care sunt prezentate acuzaţiile la adresa Carrefour şi se recomandă o amendă record, de 200 milioane de euro.

Marţi dimineaţa, acţiunile Carrefour au scăzut la Bursa de la Paris cu 9,6%, iar ulterior au înregistrat un declin de 7,8%, la 13,395 euro, cel mai redus nivel din noiembrie 2020.

Analiştii de la Bernstein susţin că reacţia investitorilor la raport a fost exagerată. „Credem că acest caz se referă la un număr mic de francizaţi, aproape 200 din peste 2.000 de francizaţi”, conform Bernstein.

Documentul legal solicită companiei să modifice imediat aproximativ 10 clauze din contractele de franciză, fiind impusă o amendă de 50.000 euro pe zi dacă nu se iau măsuri.

Printre clauze se află cerinţa de a se aproviziona aproape exclusiv de la Carrefour.

Carrefour are ca obiectiv să obţină jumătate din veniturile sale din Franţa de la magazinele francizate, a afirmat directorul general Alexandre Bompard.

AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply