Current track

Title

Artist


Fugarul Ionel Arsene apelează la CEDO pentru a împiedica extrădarea în România

Written by on 9 noiembrie 2023

Avocaţii fugarului Ionel Arsene au sesizat CEDO pentru a împiedica extrădarea în ţară a acestuia, susţinând că în România i s-ar încălca dreptul la viaţă şi ar fi supus la tratamente inumane, degradante.

Anunţul a fost făcut de ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.

„Magistratul de legătură cu Italia din cadrul Ministerului Justiţiei mi-a adus la cunoştinţă că avocaţii condamnatului fugar Ionel Arsene au sesizat CEDO pe motiv că în România i s-ar încălca dreptul la viaţă şi ar fi supus la tratamente inumane/degradante (art. 2, 3 şi 4 din CEDO). Ministerul Justiţiei şi ANP au depus la dosarul în care deja s-a dispus de instanţa italiană returnarea condamnatului fugar documente în care evidenţiem condiţiile la standardele europene din penitenciar”, a transmis Gorghiu.

Totodată, o instanţă italiană urmează să se pronunţe joi pe o cerere a avocaţilor care doresc să se constate că Arsene este labil psihic.

„În acelaşi timp, condamnatul fugar Ionel Arsene şi echipa sa de avocaţi au formulat o cerere de suspendare a predării şi dispunerea unei expertize medicale prin care să se constate labilitatea psihică. Instanţa din Italia va decide, astăzi, şi cu privire la această solicitare. Menţionez că statul român continuă procedurile pentru predarea condamnatului fugar Ionel Arsene şi pentru a pune în aplicare hotărârea definitivă a instanţei din Italia”, a precizat ministrul Justiţiei.

Pe 4 noiembrie, Curtea de Casaţie din Italia a decis predarea lui Ionel Arsene, care are de executat în România o condamnare de 6 ani şi 8 luni de închisoare pentru trafic de influenţă.

Avocaţii italieni ai lui Arsene încearcă să împiedice extrădarea acestuia, susţinând că fostul preşedinte al CJ Neamţ suferă de o „tulburare depresivă severă” şi chiar ar exista un „risc foarte mare” să se sinucidă dacă va fi adus în România şi încarcerat.

AGERPRES/(AS – autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply