Galaţi: Peste 150 de copii au participat la un concurs de şah organizat în aer liber de Arhiepiscopia Dunării de Jos
Written by AGERPRES on 12 iunie 2023
Peste 150 de copii au participat, timp de două zile, la Concursul de şah „In hoc signo vinces”, considerat unul dintre cele mai mari concursuri de şah în aer liber din România, organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos la Parohia „Sf. Mina, Victor şi Vichentie” din Galaţi, informează, luni, Biroul de presă al eparhiei.
Potrivit sursei citate, pe parcursul celor două zile, 10 şi 11 iunie, concursul a fost organizat în şase runde şi a reunit peste 150 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani, elevi de la şcolile din municipiul Galaţi sau copii înscrişi la diferite cluburi de şah cu performanţe notabile.
Manifestarea a debutat cu rostirea de rugăciuni şi intonarea Imnului Naţional al României, după care, în parcul Bisericii „Sf. Mina, Victor şi Vichentie” s-a desfăşurat concursul propriu-zis.
Tinerii şahişti gălăţeni au fost îndrumaţi şi supravegheaţi de specialişti în sportul minţii şi de juriul format din arbitri de la cluburi afiliate la Federaţia Română de Şah, competiţia fiind organizată conform sistemului de joc elveţian.
După fiecare rundă de şah, în timpul de pauză, copiii au primit din partea organizatorilor covrigi, gogoşi şi apă, avânt totodată şi posibilitatea de se bucura şi de a se destinde în parcul frumos amenajat şi primitor al acestei bisericii gălăţene.
Sâmbătă, s-au desfăşurat cinci din cele şase runde stabilite pentru concurs, iar duminică, s-a jucat runda finală.
Duminică, după încheierea concursului şi după săvârşirea Sfintei Liturghii, în biserica parohială a avut loc festivitatea de premiere a concurenţilor situaţi pe locurile I, II şi III, înmânarea medaliilor şi a cupelor câştigătorilor, precum şi oferirea unor diplome de participare şi diverse alte daruri tuturor competitorilor.
Concursul de şah „In hoc signo vinces” face parte din calendarul activităţilor cultural-misionare desfăşurate de parohiile Arhiepiscopiei Dunării de Jos în anul omagial şi comemorativ 2023.
AGERPRES/(AS – autor: Dan Paic, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)