*

Current track

Title

Artist


Germania respinge cererea de a invita #Ucraina să adere la NATO

Written by on 24 octombrie 2024

Cancelarul german, Olaf Scholz, a refuzat joi cererea preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, care reclamă, în cadrul „planului său de victorie” împotriva Rusiei, o invitaţie de acum pentru ţara sa de a adera la NATO, transmite AFP.

„Este important să ne dăm seama că o ţară aflată în război nu poate absolut deloc să devină membră a NATO. Toată lumea ştie asta, nu există niciun dezacord pe acest subiect. Iar invitaţia este în mod normal legată destul de repede de aderarea la NATO”, a spus cancelarul într-un interviu acordat televiziunii publice ZDF.

„Am descris o perspectivă” de aderare a Ucrainei la termen, în cursul summiturilor Alianţei Nord-Atlantice la Vilnius anul trecut, apoi la Washington în această vară, a reamintit cancelarul, referindu-se la angajamentul de a invita Kievul atunci când aliaţii vor decide şi când condiţiile vor fi îndeplinite.

„Dar cred că dincolo de asta, momentan nu este nevoie de o nouă decizie”, a estimat el.

Săptămâna trecută, şeful statului ucrainean a prezentat în faţa UE şi NATO „planul său de victorie” destinat să pună ţara sa într-o poziţie de forţă în faţa Rusiei înaintea oricăror negocieri diplomatice.

Acesta preconizează să i se adreseze de acum invitaţia de a adera la Alianţa Nord-Atlantică, singura sa garanţie reală de securitate, potrivit preşedintelui ucrainean. El solicită, de asemenea, ridicarea restricţiilor în utilizarea armelor pe care Occidentul le furnizează Ucrainei sau desfăşurarea pe teritoriul ucrainean a unor arme de descurajare nenucleare.

Niciuna dintre cereri nu a primit încă sprijinul unanim din partea aliaţilor.

În cursul interviului, cancelarul Scholz a reafirmat linia sa de acţiune constând în a evita ca NATO să devină beligerant în războiul lansat de Rusia împotriva Ucrainei în februarie 2022.

Citește  Turcia a înaintat o cerere de aderare la blocul ţărilor emergente BRICS (purtătorul de cuvânt al partidului prezidenţial)

El şi-a reiterat, de asemenea, opoziţia faţă de livrarea de rachete germane Taurus cu rază lungă de acţiune, care ar putea atinge ţinte situate în adâncimea teritoriului Rusiei, pe care Ucraina le-a cerut de mult timp.

AGERPRES/(AS – editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply