*

merry christmas

Current track

Title

Artist


Gorj: Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din mai multe gospodării şi degajarea a doi copaci

Written by on 13 iunie 2023

Pompierii gorjeni au fost solicitaţi şi au intervenit, până marţi dimineaţă, în 12 situaţii în urma ploilor abundente căzute în cursul nopţii, fiind vorba despre evacuarea apei din mai multe gospodării şi degajarea a doi copaci căzuţi pe carosabil.

Potrivit ISU Gorj, ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice, până la ora 06,00, au fost înregistrate 12 apeluri.

„Pompierii au intervenit cu 4 autospeciale de intervenţie şi 5 motopompe pentru evacuarea apei din 4 gospodării din satul Bengeşti – comuna Bengeşti-Ciocadia, sat Moşneni – comuna Fărcăşeşti, sat Strâmba Jiu – oraş Turceni. Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Târgu Jiu şi Garda de Intervenţie Hurezani au acţionat pentru degajarea a doi copaci căzuţi pe suprafaţa carosabilă în satul Pişteştii din Deal – comuna Scoarţa şi pe DJ 675A – comuna Berleşti”, au transmis reprezentanţii ISU Gorj.

Judeţul Gorj s-a aflat în cursul nopţii de luni spre marţi sub o atenţionare cod roşu de averse torenţiale şi abundente.

AGERPRES/(AS – autor: Irina Poenaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dadârlat)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply