Guvernul britanic va construi patru noi închisori până în 2031, pentru a reduce supraaglomerarea penitenciarelor
Written by AGERPRES on 11 decembrie 2024
Patru noi închisori vor fi construite în Marea Britanie până în 2031 pentru a combate supraaglomerarea penitenciarelor, a anunţat miercuri ministrul britanic al justiţiei, Shabana Mahmood, care prevede crearea în total a 14.000 de locuri în următorii şapte ani, relatează AFP.
Problema supraaglomerării din sistemul penitenciar a determinat recent guvernul laburist să decidă eliberarea anticipată a anumitor deţinuţi pentru a reduce aglomeraţia din închisori.
Aproape 6.500 de locuri vor fi disponibile în cele patru noi închisori. Pentru restul, vor fi construite noi aripi de clădire pentru a mări închisorile existente, iar celulele inutilizabile în prezent vor fi renovate.
Costul total al acestui program de construcţie, demarat sub guvernul conservator anterior, este estimat între 9,4 miliarde şi 10,1 miliarde de lire sterline (11,4 şi 12,26 miliarde de euro).
Pentru a respecta termenul limită, guvernul intenţionează să cumpere noi terenuri şi să le transforme în locuri de „importanţă naţională” pentru a simplifica regulile de construcţie.
„Capacitatea totală a închisorilor din Marea Britanie va depăşi 96.000 de locuri”, a precizat ministrul Shabana Mahmood, la Sky News.
Populaţia carcerală din Anglia şi Ţara Galilor este una dintre cele mai mari din Europa şi numără în prezent 86.089 de persoane încarcerate.
Această cifră a atins un maxim istoric în septembrie, înainte ca guvernul să decidă două tranşe de eliberări anticipate. Circa 2.800 de deţinuţi, eligibili pentru această eliberare anticipată sub control judiciar, au fost eliberaţi după ce şi-au ispăşit 40% din pedeapsă, în loc de 50% în trecut.
„A fost nevoie să iau decizii de urgenţă (…) Dar nu vreau să fac şi alte eliberări de acest gen”, a spus Shabana Mahmood.
Planul anunţat miercuri nu va rezolva, însă, întreaga problemă: „constatarea tristă este că nu putem construi suficient de repede pentru a ţine pasul cu cererea, care creşte foarte repede”, a recunoscut ministrul la Times Radio.
Potrivit estimărilor oficiale publicate săptămâna trecută, numărul deţinuţilor ar urma să depăşească 100.000 de persoane în 2029.
Printre opţiuni, guvernul a decis, de asemenea, să crească recurgerea la detenţia la domiciliu, dublând perioada maximă autorizată de la şase la 12 luni.
AGERPRES/(AS – editor: Mihaela Moise, editor online: Adrian Dãdârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Reader's opinions
Leave a Reply
You must be logged into post a comment.
Rossenberg Alfred On 14 decembrie 2024 at 21:26:56
Între 11,4 şi 12,26 miliarde de euro pentru numai 6.500 de infractori?! Trebuie să fii cel puțin idiot ca drepturile și privilegiile infractorilor care fură, fut și omoară nevinovați „fără număr” să fie deasupra presupuselor „drepturi ale omului”! Incredibil dar adevărat! Să vă f…ă cîinii de nenorociți! Pentru copiii, bătrânii și familiile care le-ați distrus în Siria și Palestina sau subnutriții din Africa, nu ați da un cent. Cu acest raționament, inteligență și sistem de valori, să vă fie rușine!