Current track

Title

Artist


Harghita: Mai mulţi angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean s-au alăturat protestului de la nivel naţional

Written by on 21 noiembrie 2023

Mai mulţi angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă (SAJ) Harghita s-au alăturat, marţi, protestului desfăşurat la nivel naţional de sindicaliştii de la Ambulanţă, nemulţumiţi că în noua lege a pensiilor nu li se mai recunoaşte faptul că lucrează în condiţii deosebite şi, prin urmare, nu pot beneficia de pensie anticipată.

Liderul Ambusan Harghita, Reszeg Attila, a declarat pentru AGERPRES că oamenii au protestat în curtea staţiei centrale, la Miercurea-Ciuc, între orele 10,00-12,00, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de legea pensiilor.

„Au spus că nu lucrăm în condiţii speciale şi nu putem să beneficiem de pensie anticipată, deşi lucrăm împreună cu pompierii, cu poliţia la multe cazuri şi ei nu numai că au pensie anticipată, au şi pensie specială pentru asta. (…) Cine poate la 65 de ani să urce cu 20-30 de kilograme de echipament la etajul patru şi după aceea să care un pacient de 80-100 kg jos, la ambulanţă? (…) Sunt sigur că unii pot, dar majoritatea nu. Şi nu trebuie să cărăm un bagaj, trebuie să cărăm un bolnav la care trebuie să mai dăm şi tratament”, a precizat Reszeg Attila.

Acesta a adăugat că la protest au participat doar angajaţii care nu lucrau, activitatea Serviciului de Ambulanţă Judeţean nefiind afectată.

„Au participat doar cei care nu sunt în tură. Şi prin lege suntem obligaţi, dar şi noi simţim asta, că nu se poate ca pacienţii să aibă de suferit”, a conchis Reszeg Attila.

Protestele angajaţilor de la Ambulanţă vor continua şi în zilele următoare.

AGERPRES/ (A, AS, autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply