Hezbollah confirmă moartea lui Hashem Saffieddine, succesorul liderului Hassan Nasrallah
Written by AGERPRES on 24 octombrie 2024
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat oficial miercuri moartea lui Hashem Safieddine, care urma să devină succesorul liderului Hassan Nasrallah, ucis de forţele armate israeliene, transmite joi dpa.
Armata israeliană comunicase marţi că Safieddine, văr cu Nasrallah, şi-a pierdut viaţa în urma unei lovituri aeriene în urmă cu aproximativ trei săptămâni.
Hezbollah a afirmat că Safieddine a fost „un mare conducător şi un mare martir pe drumul către Ierusalim, preşedinte al consiliului executiv” al grupării islamiste susţinute de Iran. Moartea lui a fost pusă pe seama unui „raid sionist criminal agresiv”.
Nasrallah fusese ucis tot de o lovitură aeriană israeliană, în 27 septembrie.
AGERPRES/(AS – autor: Marius Hosu, editor online: Ada Vîlceanu)