Hunedoara: Turiștii, avertizați să evite traseele de creastă din Parâng din cauza codului roșu de vânt
Written by AGERPRES on 28 martie 2025
Salvamontiștii din județul Hunedoara recomandă turiștilor să evite, vineri, traseele de creastă din Masivul Parâng, în contextul în care la altitudini mai mari de 1.800 de metri sunt anunțate intensificări ale vântului, care poate sufla, la rafală, cu peste 140 km/h.
‘Ne confruntăm cu o vreme nefavorabilă. De aceea, le recomandăm turiștilor care se află în stațiunea Parâng să rămână la cabane și să nu plece în drumeții. În principal, trebuie evitate traseele de creastă, unde vântul poate sufla, vineri, cu viteze de peste 140 km/h’, a declarat, pentru AGERPRES, șeful Salvamont Petroșani, Remus Popescu.
Potrivit acestuia, din cauza vântului, în cursul zilei de vineri vor fi oprite instalațiile de transport pe cablu, pentru a fi evitate orice fel de incidente.
Administrația Națională de Meteorologie a transmis vineri o avertizare de tip ‘nowcasting’ – Cod Roșu – pentru zona de munte a județului Hunedoara, la altitudini de peste 1.800 de metri, care precizează că fenomenele meteo extreme se vor manifesta până la ora 16:00.
În acest sens, IGSU a emis mesaj RO-ALERT în zona vizată, a transmis ISU Hunedoara.
AGERPRES/(AS – redactor: Sorin Blada, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)