Iaşi: A fost inaugurat primul spital social din ţară construit din donaţii – Clinica Veronica (GALERIE FOTO)
Written by AGERPRES on 8 martie 2024
Clinica „Veronica”, primul spital social din ţară construit din donaţii, destinat mamelor şi copiilor săraci, a fost inaugurată vineri, de Ziua Internaţională a Femeii.
Ceremonia religioasă a fost oficiată de ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în prezenţa autorităţilor locale, reprezentanţilor sistemului medical ieşean şi ai mediului academic.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Clinica „Veronica” funcţionează în locul unui hotel aflat în proximitatea campusului studenţesc Tudor Vladimirescu şi a fost construită din donaţiile şi sponsorizările strânse la iniţiativa preotului Dan Damaschin.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Numele centrului medico-social poartă numele Veronicăi Popa, una dintre miile de mame singure şi fără posibilităţi materiale, care l-a impresionat pe preotul Dan Damaschin. Femeia, mamă a cinci copii, a fost dusă de preot la un spital, unde a fost diagnosticată cu cancer în stadiu avansat, dar nu a putut beneficia de tratament pentru că nu avea acte de identitate şi, implicit, asigurare medicală. Până să fie rezolvată problema buletinului, Veronica Popa a murit, pe 26 februarie 2021.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
„Proiectul a fost iniţiat ca urmare a unei experienţe în plan social de aproape trei decenii, în care am constatat greutăţile cu care se confruntă persoanele defavorizate afectate de boală, în special cele neasigurate. Din păcate, în toţi aceşti ani, mult prea multe mame singure ori cu mulţi copii au pierdut lupta cu boala, durerea lăsată în urmă neputând fi alinată vreodată. În memoria acestor mame, odată cu plecarea la Domnul a mamei Veronica, am declanşat demersurile pentru un centru medico-social care să ofere condiţiile necesare tratării corespunzătoare, iar din data de 24 februarie 2023 am început lucrările la acest obiectiv”, a declarat presei preotul Dan Damaschin.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Pentru transformarea hotelului abandonat în spital medico-social şi dotarea acestuia cu aparatură s-au cheltuit peste 3 milioane de euro, investiţiile totale fiind estimate la 4,5 milioane de euro, bani proveniţi din donaţii şi sponsorizări.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Imobilul, de aproape 1.300 de metri pătraţi, are patru etaje, 42 de cabinete şi saloane. De asemenea, în cadrul Clinicii „Veronica” vor funcţiona cabinete stomatologice, un computer tomograf şi un aparat cu rezonanţă magnetică.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
„Dorim să trecem la un alt capitol, să salvăm la propriu vieţi. N-avem bani de un spital, cum au cei din Bucureşti, dar am demonstrat că într-un an de zile avem un spital dotat cu tehnologie de cea mai înaltă calitate pentru cei sărmani. Nu este o încununare, ci este începutul unei misiuni mult mai ample pentru a avea o lume mai bună. Vrem să arătăm că viaţa poate fi mai frumoasă, viitorul poate fi mai sigur şi mai sănătos”, a declarat în timpul inaugurării preotul Dan Damaschin, paroh al bisericii din curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Preotul Dan Damaschin, paroh al bisericii Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă” din Iaşi, este cunoscut la nivel naţional pentru acţiunile de caritate în care se implică. El este organizatorului „Festivalului familiei, INIMO”, eveniment care se desfăşoară anual în luna august, la care participă artişti români consacraţi, pentru ca 10.000 de copii din familii defavorizate să meargă la şcoală cu îmbrăcăminte şi încălţăminte nouă, dar şi cu ghiozdane echipate cu rechizite.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
De asemenea, preotul Dan Damaschin, organizează pe timpul verii, „Tabăra Vieţii”. Cu banii strânşi din donaţiile făcute în contul Asociaţiei Glasul Vieţii, preotul ieşean cumpără pentru 1.700 de copii nevoiaşi tot ceea ce au nevoie pentru a se bucura de o vacanţă la mare. Tot el le achită cheltuielile de transport şi cazarea.
AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Antonia Niţă, editor online: Ada Vîlceanu)