Current track

Title

Artist


IGPR: Aproape 700 de persoane cu semnalări în Sistemul Informatic Schengen, depistate într-o săptămână

Written by on 18 iunie 2023

    Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în perioada 9 – 15 iunie, 696 de persoane, 43 de autovehicule şi 37 de documente care făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.

    Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române transmis, duminică, AGERPRES, au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 526 de persoane care fac obiectul unor semnalări în Sistemul Informatic Schengen, în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

    Poliţiştii români au pus în aplicare 18 mandate europene de arestare, fiind depistate 87 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 225 de cetăţeni care erau căutaţi în vederea participării la o procedură judiciară şi 87 de persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.

    De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 21 de documente, au fost găsite 39 de autovehicule şi trei plăcuţe de înmatriculare, căutate de partenerii din Spaţiul Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

    Totodată, 170 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

    Dintre acestea, 20 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 14 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 13 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar patru erau semnalate dispărute de autorităţile române.

    Citește  Sondaj: 8 din 10 angajaţi români iau măsuri pentru a optimizarea cheltuielilor în perioada următoare

    Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 16 documente şi patru autovehicule căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

    AGERPRES/(AS – autor: Iulia Carciog, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)

    Loading


    Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
    Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

    (Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

    Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!

    Tagged as

    Reader's opinions