Current track

Title

Artist


IGPR: Proiect pentru prevenirea violenţei împotriva tinerelor din mediul rural

Written by on 25 noiembrie 2022

Bucureşti, 25 nov /Agerpres/ – Poliţia Română continuă programul prin care adolescentele din mediul rural învaţă cum să se apere de abuzurile sexuale şi de alte forme de violenţă împotriva femeilor.

Astfel, de Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor, este anunţată desfăşurarea pentru încă un an a proiectului „Tinerele din mediul rural, agenţi ai schimbării”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, vineri, AGERPRES.

Unul din zece adolescenţi din comunităţile vulnerabile crede că insistenţa unui partener de a întreţine relaţii sexuale, chiar dacă celălalt nu vrea, nu este o formă de abuz sexual sau este doar într-o mică măsură, conform unui sondaj realizat de World Vision România la începutul lunii octombrie

Totodată, 15% dintre adolescenţii respondenţi spun că au fost implicaţi în relaţii de cuplu în care partenerii îi făceau să simtă că nu sunt suficient de buni.

„Printre obiectivele proiectului se află creşterea stimei de sine şi autonomia adolescentelor în relaţiile de cuplu, precum şi combaterea violenţei asupra acestora”, arată sursa citată.

Sondajul a fost realizat în rândul a 700 de adolescenţi, dintre care 65% sunt fete, iar 70% sunt din mediul rural, restul fiind din oraşe mici.

Aceeaşi cercetare arată că 25% dintre adolescenţii respondenţi consideră că nu este agresor (sau este doar într-o mică măsură) cel care verifică zilnic telefonul partenerului său.

* Aproximativ 11% dintre tineri/tinere spun că au fost în relaţii de cuplu în care partenerii încercau să le controleze orice decizie;

* 10 % au avut parteneri care ţipau la ei;

* 6% au avut parteneri care insistau să aibă contact sexual cu ei, deşi nu voiau;

* 3,5% dintre adolescenţii chestionaţi spun că au fost loviţi de parteneri în relaţiile trecute;

* 96% consideră că cineva care îşi loveşte partenerul este agresor.

În cadrul programului, 50 de adolescente de la sate învaţă să se apere de violenţă şi să-şi găsească drumul în carieră.

În acest context, World Vision România va continua proiectul „Tinerele din mediul rural, agenţi ai schimbării” lansat împreună cu Alka Group ca proiect pilot în anul şcolar anterior, pe 25 noiembrie – cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor.

Proiectul face parte din programul Vreau în clasa a 9-a şi are ca principal scop creşterea încrederii în sine a adolescentelor, cât şi încurajarea acestora să devină activiste pentru drepturile fetelor şi femeilor în comunităţile lor.

„Astfel, 50 de eleve din 15 comunităţi rurale, din judeţul Ialomiţa, vor învăţa despre drepturile lor şi despre prevenirea şi recunoaşterea violenţei în familie şi în cuplu. Practic, adolescentele vor afla cum să recunoască semnele unui abuz, inclusiv psihologic şi cum pot preveni sau ieşi dintr-o relaţie violentă”, precizează IGPR.

AGERPRES/(AS – autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.
Tagged as

Reader's opinions

Leave a Reply