Current track

Title

Artist


INHGA: Alertă de viituri pe râuri din 21 de judeţe, până joi la miezul nopţii

Written by on 29 mai 2024

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până joi la miezul nopţii pe râuri din şase bazine hidrografice şi pe râurile din Dobrogea.

Potrivit estimărilor realizate de hidrologi, în intervalul 29 mai, ora 11:00 – 30 mai, ora 00:00, se vor înregistra viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe următoarele cursuri de apă: Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava – amonte S.H. Brănişca (judeţele: Alba, Sibiu şi Hunedoara), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Şercaia – amonte confluenţă cu râul Lotru (judeţele: Braşov, Sibiu şi Vâlcea), Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Prahova şi Ialomiţa), Călmăţui (judeţele: Buzău şi Brăila), Buzău – bazin amonte S.H. Nehoiu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Nehoiu (judeţele: Braşov, Covasna, Prahova, Buzău şi Brăila), Râmnicu Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Bârlad – bazin amonte S.H. Negreşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Jijia – bazin amonte S.H. Dângeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Dângeni (judeţele: Botoşani şi Iaşi) şi Prut – afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi).

Citește  Cod Roşu de inundaţii pe râuri din judeţele Galaţi şi Vaslui

De asemenea, fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe râurile din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea), precum şi cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele Suceava, Neamţ, Iaşi, Sibiu şi Hunedoara.

AGERPRES/(AS – autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply