Current track

Title

Artist


Israel-Hamas Columbia anunţă că va suspenda exporturile de cărbune către Israel

Written by on 9 iunie 2024

Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat sâmbătă suspendarea exporturilor de cărbune ale ţării sale către Israel cât timp continuă războiul din Fâşia Gaza, relatează duminică AFP şi Xinhua.

„Vom suspenda exporturile de cărbune către Israel până când acesta va pune capăt genocidului”, a scris pe reţeaua X liderul columbian, care pe 1 mai a anunţat ruperea relaţiilor diplomatice cu Israelul.

Potrivit datelor oficiale, Columbia a exportat în 2023 cărbune în valoare de 447 milioane de dolari americani, cu 57% mai puţin faţă de 2022, iar în primele patru luni ale acestui an valoarea acestor exporturi a fost de 88 milioane de dolari.

Proiectul de decret anunţat duminică de preşedintele columbian urmează să fie publicat pentru discuţii pe site-ul Ministerului columbian al comerţului în perioada 11-17 iunie, înainte de a intra în vigoare.

Gustavo Petro a pus capăt de asemenea achiziţiilor de armament fabricat în Israel, care este unul dintre principalii furnizori ai forţelor de securitate ale ţării sud-americane.

AGERPRES/(AS – editor: Mihaela Toth, editor online: Irina Giurgiu)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.
Citește  SUA: Trump califică drept o "ruşine" ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris

Reader's opinions

Leave a Reply