*

Current track

Title

Artist


Israel-Hamas/Justiţia israeliană a respins accesul independent al presei străine în Fâşia Gaza

Written by on 9 ianuarie 2024

Curtea Supremă israeliană a respins un recurs formulat de Asociaţia Presei Străine (FPA) la Ierusalim, care cerea Israelului să autorizeze accesul independent al jurnaliştilor în Fâşia Gaza pentru a relata de la faţa locului despre războiul dintre armata israeliană şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, transmite agenţia EFE.

Potrivit FPA, instanţa israeliană a respins cererea printr-o hotărâre emisă luni şi a „recunoscut încălcarea libertăţii presei, dar a argumentat că restricţiile sunt justificate de raţiuni de securitate”.

Conform motivării hotărârii, „Curtea a acceptat afirmaţiile autorităţilor de apărare israeliene”, care au argumentat că „reporterii în Gaza sunt supuşi riscurilor din timp de război”, iar pe de altă parte relatările jurnaliştilor din teren „ar putea pune în pericol soldaţii, prin dezvăluirea poziţiilor trupelor”.

Asociaţia jurnaliştilor străini s-a declarat „dezamăgită de decizia tribunalului” israelian şi a remarcat faptul că în cele 95 de zile de când a început acest război armata israeliană a permis doar un acces „selectiv” al presei străine în Fâşia Gaza, numai pentru relatări „scurte şi bine controlate”.

De când a început războiul pe 7 octombrie, nici ziariştii locali şi nici cei străini nu au fost autorizaţi de armata israeliană să intre în Fâşia Gaza pentru a informa direct de acolo despre desfăşurarea conflictului. Singurele momente când presa a avut acces în enclava palestiniană au fost pentru acoperiri mediatice organizate de armata israeliană, exclusiv în locuri alese de aceasta din urmă – cum ar fi dezvăluirea unor tuneluri ale mişcării Hamas – şi fără libertate de mişcare pentru jurnalişti.

Numai jurnaliştii aflaţi în interiorul enclavei palestiniene pot oferi informaţii de la faţa locului, dar se lovesc de numeroase restricţii, precum tăierea comunicaţiilor, internetului şi electricităţii, plus pericolele specifice unei zone de război.

Citește  Guvernul britanic ridică moratoriul asupra controversatei fracturări hidraulice,invocând necesitatea de a întări securitatea energetică a ţării

Cel puţin 79 de jurnalişti, majoritatea palestinieni, au fost ucişi în atacurile israeliene asupra Fâşiei Gaza, în timp ce-şi desfăşurau activitatea pe teren sau în urma bombardamentelor asupra clădirilor unde se aflau.

AGERPRES/(AS – autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Simona Aruştei)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply