Current track

Title

Artist


John McCain şi războiul moral

Written by on 30 august 2018

Un necrolog al senatorului american 

 

Există o vorbă care spune că John McCain nu a văzut niciodată un război care să nu-i fi plăcut. Aceasta este doar parţial adevărat. El a înţeles preţul războiului mai mult decât oricine. Ceea ce McCain a crezut este că, în mod greşit sau pe bună dreptate, SUA au obligaţia strategică şi morală de a-şi folosi puterea pentru a impune principiile democraţiei liberale. El a propovăduit războiul, acest instrument greu al violenţei umane, întrucât a crezut că este cea mai bună cale de a pune capăt tiraniei şi abuzurilor împotriva drepturilor omului care vin odată cu ea. Modul cum el a votat în privinţa conflictelor din Irak, Afganistan şi Libia, pentru a menţiona numai câteva, stau mărturie pentru această credinţă a sa.

 

Pare ironic ca un neoconservator (aşa cum el se numea) să aibă aceleaşi obiective morale cu grupurile de apărare a drepturilor omului (aşa cum ele se numeau). Ei susţin deopotrivă că valorile democraţiei liberale sunt imperative morale şi vor ca Statele Unite să-şi folosească puterea pentru a remodela lumea, adesea făcând referire la aceleaşi instrumente – indicaţii, sancţiuni, intervenţie, şi aşa mai departe. Spun că pare ironic pentru că în realitate nu este ironic. Este viziunea asupra politicii externe americane ce a decurs din al Doilea Război Mondial, care a împărtăşit lecţiile sale unor studenţi precum McCain.

 

Statele Unite au văzut al Doilea Război Mondial ca pe un război moral. Puterile Axei erau state rele care au făcut lucruri rele. Popoarele lor trebuiau salvate din faţa propriilor guverne. Este o idee pe care suntem tentaţi să o negăm, dar procedând astfel cred că am face o greşeală. Desigur că au existat consideraţii strategice importante pentru a intra în război, dar imoralitatea puterilor Axei a fost baza sacrificiului. Acest sacrificiu necesita folosirea unei forţe copleşitoare, care a condus la distrugerea acelor regimuri, impunerea democraţiei liberale şi eliberarea popoarelor japonez, german şi italian.

 

Această viziune a fost fundamentul rezistenţei împotriva Uniunii Sovietice şi, mai târziu, împotriva Chinei. Cadrul conceptual al înfrângerii comunismului a fost acelaşi ca în cazul înfrângerii naziştilor: să li se oprească avansul prin stabilizarea democraţiilor liberale la periferia lor, înarmarea inamicilor lor, apoi lansarea unei campanii militare puternice pentru a-i învinge.

 

Războiul următor a fost unul purtat cu diferite mijloace. Unele fronturi, cum a fost cel din Coreea, au fost mai ales războaie convenţionale. Altele, precum cel din Congo, au fost războaie acoperite, duse prin intermediari. Fiecare parte a încercat să o saboteze pe cealaltă mai degrabă într-un loc precis decât într-un teatru de operaţiuni global. O victorie decisivă ar fi condus la război nuclear, aşadar lupta a fost dusă în zone relativ puţin importante.

 

Dar, prin limitarea angajamentului, a fost încălcat principiul ”războiului total” care a guvernat cel de-al Doilea Război Mondial. Obiectivul războiului total era anihilarea duşmanului. Aceste noi războaie aveau ca obiectiv înfrângerea inamicului, dar fără a-l anihila. Scopul ambelor părţi era triumful propriei ideologii. În această accepţiune, o victorie sau o înfrângere nu ar fi alterat balanţa de putere. Aşadar, ideea era nu de a învinge, ci de a confrunta blocul advers.

 

Niciun război care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial nu poate fi considerat unul total, nici măcar acela în care McCain şi-a rupt dinţii: Vietnamul. Atunci când McCain mergea la şcoală, se spunea că SUA nu au pierdut niciodată un război, cel din Coreea terminându-se indecis. Lucru care a fost adevărat până când SUA au pierdut în Vietnam. (Unii ar putea susţine că poate fi considerat o victorie, pentru că SUA i-au învins pe comunişti în orice confruntare. Totuşi, drapelul Vietnamului de Nord încă flutură la Saigon.) Şi au pierdut pentru că au urmat un obiectiv din al Doilea Război Mondial fără coerenţa mijloacelor folosite în al Doilea Război Mondial, când toate resursele au fost dedicate obţinerii victoriei totale. Pentru America nu a meritat să-şi aloce toate resursele pentru războiul din Vietnam şi nici victoria totală nu era un obiectiv. Aşadar, unele resurse au fost dedicate unui obiectiv nearticulat, iar aceste resurse au fost irosite.

 

Acesta a fost războiul în care John McCain şi-a dobândit faima de a fi fost capturat, încarcerat şi torturat timp de cinci ani. În final a fost eliberat, iar atunci când a venit acasă, el a venit acasă într-o ţară în care el, războinicul, a fost blamat pentru război, unde activiştii au contestat deschis valorile democraţiei liberale americane şi au pus la îndoială corupţia morală a guvernului inamic şi rectitudinea morală a propriului guvern. În cel de-al Doilea Război Mondial nimeni nu a pus la îndoială faptul că puterile Axei erau moral corupte. Nimeni nu a criticat soldaţii pentru distrugerile pe care le-au lăsat în urmă. Aceasta parţial datorită faptului că al Doilea Război Mondial a avut fără ambiguitate un obiectiv moral, nu a fost o scenă dintr-un conflict global al cărui obiectiv principal să fi fost evitarea atât a unei victorii cât şi a unui război nuclear.

 

Totuşi, odată cu trecerea timpului America s-a reconciliat şi a acceptat că principiile celui de-al Doilea Război Mondial s-au aplicat şi în Vietnam. Cei care au luptat acolo, au luptat împotriva unui regim represiv. Cei care au servit în armată, au servit în mod onorabil.

 

Însă lucrurile învăţate la şcoală nu mai erau adevărate. Statele Unite au fost învinse în război. Acum sunt unii care ezită să urmărească obiectivele morale ale celui de-al Doilea Război Mondial nu pentru că ele ar fi injuste, ci pentru că victoria, despre care mult timp s-a susţinut că este asigurată, nu mai este garantată. John McCain nu s-a numărat printre aceştia. El nu a şovăit niciodată în convingerile sale, chiar dacă s-a schimbat în alte privinţe după ce a devenit senator. El s-a întors în Vietnam şi a acceptat regimul, încă o dictatură comunistă, împotriva căruia a luptat. Însă nu a uitat niciodată lecţiile celui de-al Doilea Război Mondial. El a acceptat misiunea morală a Americii. A continuat că creadă că SUA vor câştiga orice război. El a devenit mai subtil şi mai conştient de mize, dar convingerea sa că intervenţia este o cauză morală a rămas de nezdruncinat.

 

Şi astfel, în mod paradoxal, războiul lui McCain nu a fost războiul din Vietnam, ci al Doilea Război Mondial, în care dreptul guverna toate regulile şi toate confruntările erau câştigate de americani. McCain nu a acceptat vreodată nici măcar faptul că al Doilea Război Mondial a fost excepţia, nu regula. Nu a acceptat nici măcar ideea că unii inamici, deşi inferiori militar, nu pot fi înfrânţi şi sunt gata să-şi dea viaţa. El nu a acceptat cu adevărat nici faptul că preţul apărării drepturilor omului peste tot depăşeşte capacitatea şi voinţa poporului american. Şi a continuat să creadă într-o intervenţie neutră în care americanii nu iau partea nimănui, ci le inspiră tuturor teamă cu fantastica lor putere de foc.

 

McCain şi America au luptat în războiul din Vietnam plecând de la baza principiilor fundamentale ale celui de-al Doilea Război Mondial – dreptul şi forţa Statelor Unite. Cu toţii ştim că în războaiele care sunt ”juste” nu se ţine cont de faptul că se foloseşte o forţă prea mare. Dar în, să zicem, Irak sau Afganistan, am învăţat că există războaie în care forţa copleşitoare nu contează în faţa unui inamic pregătit să moară şi dispus să lupte oricât, indiferent de câte drepturi ale omului încalcă.

 

John McCain a trăit o viaţă extraordinară, o viaţă care poate fi admirată şi imitată de puţini care ar avea curajul, şi a murit ca un erou. A fost un erou nu pentru că a fost împuşcat sau torturat, ci pentru că a urcat în fiecare zi în cabina propriului său A-4 (un model de avion american de atac n.red) şi a zburat în cele mai fierbinţi văzduhuri ale lumii, conştient fiind că şansa de a muri este mare. El a reprezentat probabil cele mai pure vremuri ale Americii, acele vremuri în care se înţelegea ceea ce este just şi când decizia de a merge la război aducea cu sine şi certitudinea victoriei. McCain lasă în urmă două lecţii valoroase. Una este sensul caracterului. Cealaltă este că vremurile se schimbă, şi odată cu ele trebuie să se schimbe şi exercitarea puterii.

 

*** Articol scris de George Friedman

 

Publicat iniţial AICI

Copyright 2018 Geopolitical Futures, LLC. Reprinted with permission

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply