Current track

Title

Artist


Jurnalista CNN Christiane Amanpour a refuzat să poarte vălul pentru un interviu cu preşedintele Iranului

Written by on 22 septembrie 2022

Jurnalista vedetă a postului de televiziune CNN Christiane Amanpour a afirmat joi că a refuzat să poarte un văl pentru a-l intervieva la New York pe preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, ceea ce a provocat, potrivit ei, anularea întâlnirii faţă în faţă cu şeful statului iranian, transmite AFP.

Potrivit mesajelor pe Twitter ale şefei secţiei internaţionale a CNN, un consilier al preşedintelui iranian a venit să o vadă ”la 40 de minute după ora la care interviul ar fi trebuit să înceapă”, pentru a-i spune că Ebrahim Raisi ”sugera” ca jurnalista să poarte un văl, ”întrucât sunt lunile sfinte Mouharram şi Safar”.

Amanpour a refuzat să dea curs cererii, iar consilierul iranian i-a explicat că în aceste condiţii interviul, care urma să se desfăşoare în marja Adunării Generale a ONU, nu va avea loc.

”Interviul nu a avut loc. În contextul în care manifestaţiile continuă în Iran şi sunt ucişi oameni, ar fi fost important de vorbit cu preşedintele Raisi”, a conchis Christiane Amanpour, care a postat o fotografie cu ea în faţa unui fotoliu gol.

În ultima săptămână, iranienii au ieşit în stradă în mai multe oraşe din ţară pentru a protesta în legătură cu moartea tinerei Mahsa Amini, petrecută în timp ce se afla în custodia poliţiei, care o reţinuse pentru că ţinuta ei nu ar fi respectat întocmai normele islamice.

Manifestaţiile s-au soldat cu 17 morţi, potrivit guvernului iranian, însă organizaţia neguvernamentală Iran Human Rights (IHR, cu sediul la Oslo) a evocat cel puţin 31 de civili ucişi în ultimele şase zile.

AGERPRES/(AS – autor: Tudor Martalogu, editor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa foto: Christiane Amanpour/Facebook.com


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply