Current track

Title

Artist


Kremlinul anunţă o anchetă asupra ‘atacului terorist’ din Briansk şi instituirea de măsuri de securitate suplimentare

Written by on 3 martie 2023

Kremlinul a anunţat vineri că „atacul terorist” care a avut loc pe 2 martie în regiunea rusă Briansk va constitui obiectul unei anchete şi vor fi luate măsuri pentru ca astfel de atacuri să nu se mai repede pe viitor, informează Reuters, AFP şi TASS.

„Bineînţeles că va exista o anchetă asupra atacului terorist de ieri (joi), vor fi luate măsuri pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repede”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de TASS. „Concluziile vor fi trase în urma anchetei”, a subliniat Peskov.

Peskov a amintit, de asemenea, că în regiunea Briansk „este în vigoare un regim special de zonă de frontieră”, dar că „sunt luate măsuri suplimentare”.

Joi, preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat Ucraina de terorism după ce i-a fost raportat că s-ar duce lupte în regiunea Briansk (sud-vestul Rusiei), care se învecinează cu Ucraina. A fost „un alt atac terorist şi o altă crimă”, a afirmat preşedintele rus în timpul unei videoconferinţe.

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei invocase înainte de aceasta lupte grele cu „naţionalişti ucraineni” la Briansk.

Kievul a respins responsabilitatea pentru aceste incidente, calificând acuzaţiile Moscovei drept dezinformare.

Potrivit surselor ruse, în regiunea Briansk, un şofer a fost ucis şi un copil de zece ani a fost rănit de către ceea ce ruşii au numit forţe de sabotaj ucrainene. Copilul rănit a fost spitalizat, susţin surse ruseşti.

Mass-media ruseşti au mai vehiculat informaţii despre o presupusă luare de ostatici şi un schimb de focuri asupra unui autobuz şcolar, dar acestea au fost apoi retractate chiar de către oficiali din Rusia şi respinse de autorităţile ucrainene, care au remarcat că în zonă de câteva luni se practică învăţământul de la distanţă.

AGERPRES/(AS – autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Reader's opinions

Leave a Reply


Sari la conținut