*

Current track

Title

Artist


Kremlinul percepe ”prezenţa concentrată” în Marea Neagră a navelor NATO drept o ameninţare la adresa Rusiei

Written by on 18 iulie 2024

Kremlinul a declarat joi că Rusia va considera orice planuri de a stabili o prezenţă permanentă în Marea Neagră a navelor de război ale NATO drept o ameninţare, dat fiind amestecul alianţei în războiul din Ucraina, informează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia va lua toate măsurile pentru a-şi asigura securitatea.

„Desigur, prezenţa concentrată a navelor NATO – suntem atenţi la Bulgaria şi România, state riverane care sunt membre ale alianţei (NATO) – desigur, aceasta reprezintă, în special în actuala situaţie, o ameninţare suplimentară la adresa Rusiei. Desigur, Rusia va lua toate măsurile necesare pentru a-şi asigura securitatea”, le-a declarat Peskov reporterilor.

Separat, Kremlinul a comentat joi că promisiunile făcute de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de a crea „o adevărată Uniune Europeană a Apărării”, vorbesc despre dispoziţia Europei către militarizare şi confruntare.

Ursula von der Leyen a promis joi, în plenul Parlamentului European, că aceste eforturi vor include proiecte majore privind apărarea aeriană şi cibernetică.

AGERPRES/(AS – autor: Gabriela Ionescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Ada Vîlceanu)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.
Citește  Rusia/ Telegram şi WhatsApp, lovite de o pană masivă cauzată de un atac informatic

Reader's opinions

Leave a Reply