Current track

Title

Artist


Liderul nord-coreean acuză SUA de escaladarea tensiunii şi atenţionează împotriva unui ”război termonuclear”

Written by on 22 noiembrie 2024

    Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat SUA de escaladarea tensiunii şi a provocărilor, afirmând că peninsula coreeană nu s-a confruntat niciodată cu un risc mai mare de război nuclear, a transmis vineri agenţia de presă de stat KCNA, relatează Reuters.

    Negocierile anterioare cu Washingtonul nu au făcut decât să scoată în evidenţă politica „agresivă şi ostilă” a acestuia faţă de Coreea de Nord, a afirmat Kim într-un discurs rostit la o expoziţie militară din Phenian.

    „Niciodată până acum părţile în conflict din peninsula coreeană nu s-au mai aflat în faţa unei confruntări atât de periculoase şi acute încât ar putea escalada în cel mai distrugător război termonuclear”, a mai spus liderul nord-coreean în discursul de joi.

    Media de stat nord-coreene nu au menţionat deocamdată public realegerea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA. În primul său mandat, acesta a avut trei întâlniri fără precedent cu Kim, la Singapore, la Hanoi şi la graniţa intercoreeană, în 2018 şi 2019.

    Luna trecută, Trump a declarat că între SUA şi Coreea de Nord ar fi putut avea loc „un război nuclear cu milioane de morţi”, dar că el l-a oprit, datorită legăturilor sale cu liderul nord-coreean.

    Potrivit lui Hong Min, cercetător la Institutul pentru unificarea naţională de la Seul, Kim ar putea încerca să sublinieze capacităţile nucleare ale ţării sale înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă, lăsând totodată deschisă uşa diplomaţiei.

    Kim Jong Un „ar putea sugera ca Trump să-şi demonstreze ‘voinţa de coexistenţă’ înainte de relansarea oricăror negocieri şi ar putea fi un apel la schimbarea atitudinii ostile a SUA”, a indicat Hong.

    Citește  Kremlinul anunţă că Putin îşi va rosti discursul către naţiune la 21 februarie

    AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)

    Urmăreşte ştirile AGERPRES şi pe WhatsApp

    Loading


    Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
    Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

    (Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

    Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!


    Reader's opinions