*

Current track

Title

Artist


Lukoil vrea să angajeze muncitori din Uzbekistan pentru a acoperi deficitul de personal din Rusia

Written by on 5 aprilie 2024

Compania petrolieră rusească Lukoil a semnat un acord cu autorităţile din Uzbekistan pentru a angaja muncitori din ţara central asiatică pe bază de contract de muncă cu caracter temporar, un semn că deficitul de personal forţează companiile ruseşti să recruteze angajaţi de peste hotare, transmite Reuters.

Acordul, anunţat de Ministerul Muncii din Uzbekistan, vine într-un moment în care cetăţenii din ţările Asiei Centrale care trăiesc în Rusia sunt urmăriţi îndeaproape, după atacul terorist de luna trecută de la o sală de concerte de la Moscova, în care cel puţin 144 de persoane şi-au pierdut viaţa.

Ministerul Muncii din Uzbekistan a precizat că semnat „o foaie de drum şi un acord cu privire la angajarea organizată în câmpul muncii a cetăţenilor din Uzbekistan pentru ca aceştia să poată efectua muncă în regim temporar” pentru Lukoil în Rusia.

Solicitanţii trebuie să vorbească limba rusă, să aibă calificările necesare şi să îndeplinească „alte cerinţe medicale şi de muncă”. Ministerul nu a precizat ce număr de muncitori din Uzbekistan ar putea fi trimis în Rusia.

Lukoil, al doilea mare producător de petrol din Rusia, are o vastă reţea de benzinării precum şi facilităţi de producţie în Vestul Siberiei şi alte părţi din Rusia. De asemenea, compania rusească este implicată în producţia de gaze în Uzbekistan.

Deficitul de personal din Rusia a fost agravat de recrutările militare pentru războiul din Ucraina precum şi de faptul că sute de mii de ruşi au fugit din ţară după luna februarie 2022, când a început invazia din Ucraina. Rata şomajului în Rusia a atins un minim istoric de 2,8% în luna februarie 2024.

Citește  Ungaria cere Comisiei Europene măsuri imediate pentru ca Ucraina să permită tranzitul ţiţeiului din Rusia

Populaţia activă din Rusia a scăzut în special în zona arctică şi în regiunile din extremul orient, unde este concentrată o mare parte din producţia de petrol şi gaze.

Forţa de muncă din Rusia include mai multe milioane de emigranţi din ţările musulmane din Asia Centrală, care anterior făceau parte din fosta URSS.

Săptămâna trecută însă, autorităţile din Tadjikistan au anunţat că au sesizat o creştere a numărului de muncitori emigranţi care s-au întors acasă, unii dintre ei declarând că se tem de represalii după atentatul de la sala de concerte. Kârgâzstanul, o altă ţară din Asia Centrală, şi-a sfătuit cetăţenii săptămâna trecută să amâne orice călătorii care nu sunt urgente în Rusia.

În România, Lukoil deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.

AGERPRES/(AS – autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.
Tagged as

Reader's opinions

Leave a Reply