Current track

Title

Artist


Medicii avertizează în legătură cu efectele pe termen lung asupra sănătăţii după cutremurul devastator din Turcia

Written by on 31 iulie 2023

Asociaţia medicilor din sudul Turciei a avertizat în legătură cu efectele pe termen lung asupra sănătăţii populaţiei din zonă după cutremurul devastator cu magnitudinea de 7,8 produs pe 6 februarie în această regiune, care a provocat distrugeri pe scară largă, relatează luni dpa.

Seismul a fost urmat de o serie de replici violente. Zeci de mii de persoane au murit şi milioane au rămas fără adăpost.

Dărâmăturile au fost în mare parte îndepărtate, însă problemele de sănătate pe termen lung persistă, a declarat Selahattin Mentes, şeful asociaţiei medicilor din oraşul Adana, sudul Turciei.

Cei mai expuşi sunt femeile şi copiii mici, a mai spus el.

Există o lipsă a nutriţiei echilibrate, ceea ce poate duce la tulburări de dezvoltare la copii. Femeile însărcinate sunt, de asemenea, expuse riscului.

„Un număr mare de naşteri premature şi avorturi spontane au fost raportate în regiune”, a adăugat el. Intervenţiile chirurgicale dificile trebuie realizate în Adana, iar spitalele din zonă sunt deja supraaglomerate, a afirmat el.

Medicii din această regiune au observat, de asemenea, o creştere a numărului de cazuri de depresie.

„Au fost foarte multe decese, oamenii au pierdut totul şi viaţa cu care au rămas are puţine să le ofere”, a spus Mentes.

El a acuzat, de asemenea, autorităţile că au aruncat molozul de la clădirile prăbuşite într-o manieră necontrolată. Ei nu ştiu dacă acesta conţine toxine, precum azbestul, care se pot infiltra în pânza freatică. Lipsa de informaţii asupra acestei chestiuni reprezintă o mare problemă, a mai spus el.

„Nu ştim care va fi rata cancerului pulmonar în cinci sau zece ani, la fel cum încă nu ştim în ce măsură lipsa nutriţiei echilibrate va afecta dezvoltarea copiilor”, a subliniat el.

Citește  Stocul global de vaccinuri împotriva holerei, ''epuizat sau extrem de redus'' (OMS)

AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Moise, editor: Dana Purgaru, editor online: Ada Vîlceanu)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

(Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!


Reader's opinions

Leave a Reply