Current track

Title

Artist


Medvedev ameninţă CPI că sediul său ar putea fi ţinta unui atac cu rachetă hipersonică Onyx

Written by on 20 martie 2023

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a ameninţat luni că este ‘pe deplin imaginabil’ un atac de precizie cu o rachetă rusească hipersonică asupra sediului Curţii Penale Internaţionale (CPI), care a emis vineri un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează luni agenţia de presă EFE.

‘Suntem cu toţii la mila lui Dumnezeu şi a rachetelor’, a scris Medvedev, fost preşedinte al Rusiei între 2008 şi 2012, pe contul său de Telegram.

Dmitri Medvedev susţine în mesajul său că este ‘pe deplin imaginabilă utilizarea precisă a unei rachete hipersonice Onyx lansată de pe o navă din Marea Nordului împotriva sediului Tribunalului de la Haga’.

‘Tribunalul este pur şi simplu o organizaţie mizerabilă, nu reprezintă populaţia ţărilor NATO. De aceea, ei nu vor începe un război. Le va fi frică. Nimănui nu-i va părea rău. Aşa că, domnilor judecători, priviţi cu atenţie cerul ….’, a avertizat fostul preşedinte rus.

Consecinţele emiterii unui mandat de arestare pe numele preşedintelui unei puteri nucleare vor fi monstruoase pentru dreptul internaţional, susţine el.

‘Au decis să judece un preşedinte al unei puteri nucleare care… nu participă la CPI, din aceleaşi motive ca şi SUA şi alte ţări’, afirmă Medvedev în postarea sa de pe Telegram, potrivit Reuters.

‘De acum nimeni nu se va mai adresa organismelor internaţionale, toţi vor negocia între ei separat.Toate deciziile stupide ale ONU şi ale altor structuri se vor face ţăndări. Începe declinul sumbru al întregului sistem de relaţii internaţionale’, mai susţine Medvedev.

CPI a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin ca presupus responsabil ‘de crima de război de deportare ilegală a populaţiei (copii) şi de transfer ilegal de populaţie (copii) din zonele ocupate ale Ucrainei în Rusia’.

Din primul moment, Kremlinul a respins categoric ca ‘nulă şi neavenită din punct de vedere juridic’ orice decizie a CPI, deoarece nu îi recunoaşte jurisdicţia.

‘Considerăm nulă şi neavenită din punct de vedere juridic orice decizie a Curţii Penale Internaţionale, pe care nici noi nu o recunoaştem’, a insistat duminică purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Reader's opinions

Leave a Reply


Sari la conținut