Current track

Title

Artist


Ministerul Educaţiei şi IGPR derulează Campania naţională pentru conştientizarea consecinţelor asociate faptelor de violenţă şcolară

Written by on 30 ianuarie 2024

Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul General al Poliţiei Române derulează, în perioada ianuarie – iunie, Campania naţională pentru conştientizarea consecinţelor asociate faptelor de violenţă şcolară în unităţile de învăţământ preuniversitar.

„Vă îndemnăm să susţineţi şi să promovaţi în rândul comunităţii şcolare valori fundamentale care pot preveni manifestările de bullying, cum ar fi: înţelegere, acceptare, respect şi responsabilitate. Cu acest prilej, vă informăm că, în vederea creşterii gradului de siguranţă în unităţile de învăţământ preuniversitar, derulăm, în perioada ianuarie – iunie 2024, împreună cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Campania naţională pentru conştientizarea consecinţelor asociate faptelor de violenţă şcolară în unităţile de învăţământ preuniversitar”, a informat marţi Ministerul Educaţiei pe Facebook, cu prilejul Zilei internaţionale pentru nonviolenţă în şcoli.

Potrivit sursei citate, activităţile din cadrul campaniei se vor desfăşura în toate judeţele ţării şi în Municipiul Bucureşti, în minimum cinci unităţi de învăţământ/judeţ/sector, având ca grup ţintă elevii din clasele a VI-a, a VII-a şi a VIII-a.

În cadrul campaniei vor fi informaţi elevii pentru conştientizarea consecinţelor juridice ale faptelor de violenţă şcolară şi părinţii pe tema prevenirii victimizării elevilor, se vor organiza un concurs în rândul elevilor de gimnaziu pe tema „Siguranţa şcolară”, care va implica crearea unui logo şi a unui slogan.

De asemenea, va fi consolidat parteneriatul dintre autorităţile locale cu responsabilităţi în domeniu şi reprezentanţii părinţilor şi ai elevilor, precum şi identificarea unor posibili parteneri cu atribuţii pe linia siguranţei şcolare.

AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading

Tagged as

Reader's opinions

Leave a Reply


Sari la conținut