Current track

Title

Artist


Mişcarea revoluţionară de la Iaşi din decembrie 1989, marcată în Piaţa Unirii din municipiu

Written by on 14 decembrie 2024

    Reprezentanţi ai autorităţilor locale, membri ai asociaţiilor de revoluţionari şi cetăţeni au venit sâmbătă în Piaţa Unirii din Iaşi pentru a depune coroane de flori la plăcuţa care evocă momentul 14 Decembrie 1989.

    Cu acest prilej, primarul Mihai Chirica a evocat faptul că mişcarea revoluţionară anticomunistă din 1989 a început la Iaşi, pe 14 decembrie.

    „Asociaţia 14 Decembrie, care a fost înfiinţată la Iaşi şi este condusă de preşedintele filialei ieşene a Uniunii Scriitorilor din România, Cassian Maria Spiridon, a încercat şi demonstrat ştiinţific, utilizând înscrisurile istorice ale Poloniei, faptul că mişcarea revoluţionară a început la Iaşi pe 14 decembrie, prin acel manifest care a fost lansat public în Piaţa Unirii şi în alte puncte din oraş, oameni care au fost imediat arestaţi de către Securitate, introduşi în subsolurile închisorilor comuniste. De acolo s-a dat startul. (…) Ei nu puteau şti ce se va întâmpla după data de 14 (decembrie 1989 – n.r), comunismul putea să persiste şi exista posibilitatea ca ei să nu mai fi fost acum. O parte dintre ei nu sunt nici în momentul de faţă, fiind decedaţi”, a declarat presei primarul Mihai Chirica.

    Acesta a afirmat că „Revoluţia ne-a adus o schimbare în bine, indiferent cum am privi lucrurile”.

    „Le rămânem recunoscători celor care au făcut Revoluţia română. Poate că Iaşiul nu a reuşit să fie destul de vocal pentru a-şi putea atesta întâietatea acestui proces revoluţionar, cu două zile înainte de Timişoara. Dar, fie că a plecat de la Iaşi, de la Timişoara, Bucureşti sau din alte oraşe din România, Revoluţia este revoluţia oamenilor care nu mai suportau tirania guvernării Ceauşescu şi îşi doreau o viaţă liberă. Toţi merită recunoştinţa noastră şi nu ar trebui să facem o dispută din întâietatea asupra startului revoluţiei”, a mai declarat primarul Chirica.

    Citește  MAE: 11 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi luni din Fâşia Gaza

    Edilul a afirmat totodată că „intelectualitatea ieşeană, sub coordonarea celor care încă mai trăiesc şi pot vorbi, ar trebui să parafeze odată pentru totdeauna că startul revoluţiei române s-a făcut la Iaşi”. El a menţionat că „acest lucru ar trebui să se facă nu pentru a demonstra că noi suntem mai buni decât alţii, ci doar din lumina adevărului istoric”.

    „În felul acesta, sunt convins, şi efectele Revoluţiei vor fi privite cu alţi ochi”, a subliniat primarul Mihai Chirica.

    În zilele de 13 şi 14 decembrie 1989, mai mulţi revoluţionari au împărţit în cutiile poştale din scările de bloc din Iaşi manifeste prin care îndemnau populaţia să vină la un protest în Piaţa Unirii, programat pentru ora 16.00, pe 14 decembrie. Pe manifeste era inscripţionat mesajul: ”Participaţi la demonstraţia din Piaţa Unirii la 14 decembrie, ora 16.00”.

    După ce şase dintre revoluţionari, Vasile Vicol, Valentin Odobescu, Ionel Săcăleanu, Ştefan Prutianu, Cassian Maria Spiridon şi Aurel Ştefanache, au fost arestaţi, forţele fostei Securităţi au luat măsuri pentru a evita adunarea cetăţenilor în Piaţa Unirii. Astfel, protestul nu a mai avut loc.

    Cei şase au fost eliberaţi pe 22 decembrie 1989.

    AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

    Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

    Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews

    Loading


    Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
    Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

    (Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

    Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!


    Reader's opinions