Current track

Title

Artist


Mureș: Serviciul de Investigații Criminale – cercetare penală în cazul centrelor de îngrijire a copiilor cu dizabilități

Written by on 11 ianuarie 2025

    Image

    Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a anunțat, sâmbătă, că Serviciul de Investigații Criminale s-a sesizat din oficiu în cazul semnalat de inspectorii Consiliului de Monitorizare și de reprezentanții Centrului de Resurse Juridice la cele patru centre de îngrijire a copiilor cu dizabilități din Târgu Mureș, fiind demarate cercetări pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului.

    ‘În baza informațiilor apărute în spațiul public, referitoare la neregulile constatate la anumite centre de plasament din județul Mureș, Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș s-a sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ‘rele tratamente aplicate minorului’, în continuare urmând a fi desfășurate activități specifice sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș. De asemenea, menționăm că toate aspectele prezentate în spațiul public se află în atenția Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, fiind verificate în acord cu competențele specifice’, a arătat IPJ Mureș, într-un comunicat de presă.

    Reprezentanții Centrului de Resurse Juridice și cei ai Consiliului de Monitorizare au efectuat un control inopinant la patru centre din Târgu Mureș, în care sunt adăpostiți în total 63 de copii cu dizabilități, constatând numeroase nereguli.

    AGERPRES/(AS – autor: Dorina Matiș, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

    Loading


    Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
    Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.
    Citește  DNA: Doi notari publici - reţinuţi de procurori după ce ar fi eliberat certificate false de moştenitor

    Reader's opinions