*

merry christmas

Current track

Title

Artist


Nicuşor Dan: Alegerile pentru Primăria Capitalei – veşnica luptă între dreapta şi PSD

Written by on 11 februarie 2024

Alegerile de anul acesta pentru funcţia de primar al Capitalei vor ilustra „veşnica luptă între dreapta şi PSD”, a declarat, duminică, primarul general, Nicuşor Dan.

„Sunt alegeri într-un tur. În alegerile dintr-un tur, tot timpul lucrurile se polarizează între doi candidaţi. Unul va fi de la PSD, al doilea… îl aveţi în faţă. Cred că există o majoritate în Bucureşti care s-a manifestat în 2020 şi care preferă lucrurile serioase, şi nu jaful şi spoiala marca PSD. E o decizie care le va aparţine oamenilor. Va fi veşnica luptă între dreapta şi PSD”, a afirmat acesta, în cadrul unei conferinţe de presă.

 


Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

În opinia sa, atunci „când ai doi candidaţi care depăşesc, fiecare, 30%, e foarte greu să apară un al treilea candidat”.

Nicuşor Dan a vorbit şi de o problemă de gestionare, legată de vizele de flotant ale unor locuitori ai Capitalei.

„Vreau să atrag din nou atenţia asupra faptului că, dacă alegerile vor fi devansate, mulţi oameni care locuiesc în Bucureşti, dar ştiau că trebuie să îşi facă viză de flotant cu şase luni înainte, nu vor putea vota. Deci, atrag atenţia asupra acestui fapt şi, dacă Parlamentul, care e legiuitor, va decide ca alegerile să fie devansate, eu solicit să se rezolve problema cu vizele de flotant, astfel încât oamenii care locuiesc de fapt în Bucureşti, plătesc taxe în Bucureşti, să poată să voteze în Bucureşti”, a spus edilul.

AGERPRES/(A – autor: Oana Ghiţă, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply