Current track

Title

Artist


O broască cu o greutate record, descoperită în Australia

Written by on 20 ianuarie 2023

O broască enormă, mai grea decât unii nou-născuţi umani, a fost descoperită de pădurarii australieni, informează vineri DPA.

Uriaşa broască de trestie de zahăr a fost găsită de către rangeri în Parcul Naţional Conway din statul australian Queensland şi cântărea 2,7 kilograme, un posibil record mondial.

Potrivit Guinness World Records, broasca de trestie de zahăr (Rhinella marina) cântăreşte în medie 450 de grame.

Actuala deţinătoare a recordului este o broască descoperită în Suedia în 1991, care cântărea 2,65 kg.

Kylee Gray, şefa echipei de rangeri care a făcut descoperirea, a povestit că au găsit specimenul gigant atunci când un şarpe care traversa drumul i-a forţat să oprească vehiculul.

Când a coborât şi s-a uitat în jos, a tresărit văzând uriaşa broască de trestie de zahăr.

„M-am întins şi am apucat broasca de trestie de zahăr şi nu mi-a venit să cred cât de mare şi de grea era”, a explicat ea într-o declaraţie postată vineri de Departamentul pentru Mediu din Queensland.

Broasca a fost eutanasiată, aşa cum este practica standard în Australia pentru dăunători, potrivit BBC.

Se crede că broasca, supranumită „toadzilla” – un joc de cuvinte între „toad” (broască) şi „Godzilla” – era o femelă, Queensland Museum fiind interesat să păstreze specimenul pentru a-l studia.

Specia nu este endemică în Australia, ci a fost introdusă în 1935 pentru a ţine sub control gândacul trestiei de zahăr (Dermolepida albohirtum) în câmpurile cultivate cu această plantă din nordul Queensland.

AGERPRES/(AS – autor: Ana Alecu, editor: Mihaela Moise, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa foto: Queensland National Parks/Facebook.com


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply