Current track

Title

Artist


O fostă colaboratoare a lui Navalnâi a fost condamnată la 7 ani şi jumătate de închisoare pentru extremism

Written by on 14 iunie 2023

Justiţia rusă a condamnat-o miercuri pe Lilia Ceanişeva, o fostă colaboratoare a opozantului rus Alexei Navalnâi, la 7,5 ani de închisoare pentru extremism, informează Mediazona, preluată de agenţia EFE.

Decizia a fost luată de tribunalul din Ufa, capitala republicii ruse Başkortostan, a precizat sursa citată.

Ceanişeva, fostă coordonatoare al unuia dintre birourile lui Navalnâi din Başkortostan, a fost arestată în noiembrie 2021.

Opozanta a fost găsită vinovată de crearea unei organizaţii extremiste şi a unei organizaţii neguvernamentale care atentează la drepturile cetăţenilor.

Ceanişeva, al cărei proces a avut loc cu uşile închise, nu şi-a recunoscut vinovăţia şi a descris urmărirea sa penală ca fiind motivată politic.

Activista a fost prima dintre susţinătorii lui Navalnâi care a fost arestată după ce organizaţiile acestuia au fost scoase în afara legii în 2021.

În 2022, Ceanişeva a fost inclusă pe lista oficială a Rusiei cu persoanele legate de extremism şi terorism.

Navalnâi însuşi ispăşeşte o pedeapsă de opt ani de închisoare pentru fraudă şi sfidarea instanţei şi riscă până la 30 de ani de închisoare într-un nou caz de extremism.

AGERPRES/ (AS – autor: Vicenţiu Purcărea, editor: Mariana Ionescu , editor online: Anda Badea)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply