Olt: Tânăr care ar fi folosit bancnote false de 200 de euro la săli de jocuri, sub control judiciar
Written by AGERPRES on 27 aprilie 2024
Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din oraşul Scorniceşti, care ar fi folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice este cercetat penal sub control judiciar pentru infracţiunile de punere în circulaţie de valori străine falsificate şi înşelăciune, au informat, sâmbătă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.
Cercetările sunt efectuate de poliţişti de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, împreună cu procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
Tânărul ar fi folosit bancnote false, în mod repetat, în luna aprilie, poliţiştii ridicând zeci de bancnote false de 200 şi 500 de euro.
„În fapt, s-a stabilit faptul că, în luna aprilie a.c., tânărul ar fi deţinut şi pus în circulaţie, în mod repetat, bancnote cu valoare nominală de 200 de euro, susceptibile a fi contrafăcute, în incinta unor săli de jocuri electronice, din judeţul Olt. În urma activităţilor desfăşurate, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 16 bancnote din cupiura de 200 de euro şi 28 de bancnote din cupiura de 500 de euro, susceptibile a fi contrafăcute”, a precizat sursa citată.
Bărbatul cercetat în dosar a fost reţinut miercuri, pentru 24 de ore, iar vineri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, care a dispus faţă de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Poliţiştii SCCO au fost sprijiniţi în acţiunile desfăşurate în cauză de poliţişti din Scorniceşti şi de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Olt.
AGERPRES/(AS – autor: Cristina Matei, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruºtei)