Current track

Title

Artist


ONRC: Dizolvările de firme au crescut cu 5,5% în primele nouă luni din 2023

Written by on 19 noiembrie 2023

Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 5,5%, în primele nouă luni din 2023, până la 28.146, faţă de 26.679 în aceeaşi perioadă din 2022, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 5.865 de firme (număr în creştere cu 9,11% faţă de primele nouă luni din 2022) şi în judeţele Cluj (1.491, +18,05%), Timiş (1.420, +21,58%), Constanţa (1.321, -2,29%) şi Ilfov (1.271, plus 18,9%).

La polul opus, cele mai puţine dizolvări de firme au fost consemnate în judeţele Covasna, respectiv 145 (-19,44%), Ialomiţa (162, +20%) şi Mehedinţi (182, -3,19%).

Domeniul de activitate care a consemnat cele mai multe dizolvări de firme, în primele nouă luni ale acestui an, este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au înregistrat 7.861 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de perioada similară a anului anterior, dizolvările din acest sector au scăzut cu 2,87%.

Potrivit sursei citate, activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, construcţiile, precum şi industria prelucrătoare sunt alte domenii de activitate unde s-a consemnat un număr mare de dizolvări de firme, şi anume 2.736 (+15,59%), 2.703 (+5,67%), respectiv 2.419 (+2,8%).

În luna septembrie 2023, au fost înregistrate 2.993 dizolvări de firme, cele mai multe în Bucureşti (599) şi în judeţele Constanţa (162), Cluj (159) şi Ilfov (155).

AGERPRES/(AS – autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply