*

Current track

Title

Artist


ONU: Rusia insistă din nou în Consiliul de Securitate pentru o anchetă a exploziilor conductelor Nord Stream

Written by on 16 iunie 2023

Rusia a declarat din nou joi, în Consiliul de Securitate al ONU, că doreşte o anchetă internaţională cu privire la exploziile din septembrie anul trecut, în Marea Baltică, care au afectat conductele de gaz Nord Stream ce leagă Rusia şi Germania, informează Reuters.

Rusia susţine că Occidentul s-a aflat în spatele exploziilor. Guvernele occidentale au negat implicarea, la fel şi Ucraina, care luptă cu forţele ruse care i-au invadat teritoriul în februarie 2022.

Rusia nu a reuşit în martie să determine Consiliul de Securitate al ONU să solicite o anchetă independentă. Doar Rusia, China şi Brazilia au votat favorabil, în timp ce restul de12 membri ai Consiliului s-au abţinut.

„Vom urmări o investigaţie internaţională şi pedepsirea celor care se află în spatele acestei infracţiuni”, a declarat adjunctul ambasadorului rus la ONU, Dmitri Polianski, după ce a ridicat problema în cadrul unei reuniuni cu uşile închise ale Consiliului.

„Acum ne gândim cum vom urma acest curs. Nimic nu este exclus în acest sens”, a spus Dmitri Polianski, adăugând că Rusia ar putea continua să ridice problema în cadrul Consiliului pentru a transmite mesajul că „nu este mulţumită”.

Exploziile au avut loc în zonele economice exclusive ale Suediei şi Danemarcei. Suedia, Danemarca şi Germania au anunţat că încă desfăşoară propriile investigaţii separate, despre care Rusia a fost informată. Adjunctul ambasadorului rus la ONU a opinat însă că aceste anchete bat pasul pe loc, situaţia fiind „absolut intolerabilă”.

Kremlinul a anunţat miercuri că studiază toate informaţiile disponibile despre atacarea conductelor.

În ultimele luni, publicaţii americane precum Washington Post, New York Times şi Wall Street Journal, au informat că Agenţia Centrală de Informaţii a Statelor Unite ştia de un complot ucrainean de a ataca conductele unuia dintre cele mai importante coridoare energetice ale Rusiei.

Citește  Război Israel-Hamas: Preşedintele Iranului acuză SUA că ''încurajează'' Israelul ''să ucidă'' în Fâşia Gaza

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a negat însă că ţara sa s-ar fi aflat la originea acestor explozii.

Unii oficiali americani şi europeni au sugerat iniţial că Moscova şi-a aruncat în aer propriile conducte, o interpretare respinsă ca idioată de preşedintele rus Vladimir Putin. Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat miercuri că nu există niciun motiv pentru Rusia să nu distrugă cablurile de comunicaţii submarine ale inamicilor săi având în vedere complicitate occidentală, în opinia sa, la atacarea conductelor.

AGERPRES/(AS – autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Preda)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply