Current track

Title

Artist


Parlamentul European va cere suspendarea negocierilor de aderare a Serbiei la UE

Written by on 29 septembrie 2022

Parlamentul European va cere suspendarea negocierilor de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană pentru atât timp cât Belgradul refuză să se alăture sancţiunilor blocului comunitar contra Rusiei, relatează joi euractiv.com.

Serbia a început negocierile de aderare la UE în ianuarie 2014, dar a înregistrat puţine progrese până acum. Ea a deschis 18 dintre cele 35 de capitole de negociere şi a închis provizoriu doar două dintre ele. Ţara este dependentă de Rusia pentru livrările de gaz şi a refuzat să se ralieze la sancţiunile occidentale împotriva Moscovei din cauza acţiunilor acesteia în Ucraina.

Un raport, publicat iniţial în luna iunie, subliniază nevoia de a ”prioritiza alinierea ţărilor candidate cu politica externă şi de securitate comună a UE şi de a continua negocierile de aderare cu Serbia numai dacă ţara se aliniază cu sancţiunile UE împotriva Rusiei”.

Grupul Socialiştilor şi Democraţilor din PE a confirmat acest lucru, scriind în această săptămână pe Twitter că ‘Uniunea Europeană nu poate continua negocierile de aderare cu Serbia dacă ea nu se aliniază cu sancţiunile contra Rusiei”.

‘Iată ce vom spune în viitorul raport al Parlamentului privitor la extindere”, a adăugat grupul europarlamentar S&D.

Referitor la cea mai recentă dovadă a apropierii Serbiei de Rusia – semnarea săptămâna trecută la New York a unui acord privind coordonarea politicilor externe ale celor două ţări – raportorul PE privind extinderea, eurodeputatul social-democrat croat Tonino Picula, a spus că este ‘foarte dezamăgitor că acest lucru vine de la o ţară ce aspiră să se alăture Uniunii Europene”.

Kremlinul sprijină Belgradul în opoziţia sa continuă faţă de recunoaşterea independenţei Kosovo, o fostă provincie sârbă sudică populată în principal de etnici albanezi. Moscova a vândut de asemenea arme Serbiei în trecut. Dar Belgradul a refuzat în mod repetat să sprijine invazia rusă din Ucraina la ONU şi afirmă că respectă pe deplin integritatea teritorială a Ucrainei.

AGERPRES/(AS – autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply