Patru copii între 4 şi 10 ani – răniţi uşor în urma răsturnării unui tobogan gonflabil
Written by AGERPRES on 28 octombrie 2023
Patru copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani, răniţi uşor, au necesitat îngrijiri medicale, după ce un tobogan gonflabil s-ar fi răsturnat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, informează Poliţia Capitalei.
Potrivit unor surse, toboganul era instalat în Piaţa Constituţiei.
Sursele citate menţionează că, în urma incidentului, un copil de şapte ani prezintă o lovitură în zona bărbiei, un copil de 4 ani are o lovitură în zona capului, un copil de 8 ani acuză dureri la un braţ, un copil de 10 ani acuză dureri în zona toracică.
Minorii au fost transportaţi, însoţiţi de părinţii acestora, la spitalele Grigore Alexandrescu, Marie Curie şi Bagdasar pentru a li se acorda îngrijiri medicale suplimentare, adaugă aceleaşi surse.
Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Secţiei 17, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul şi luării măsurilor legale, precizează Poliţia Capitalei.
AGERPRES/(AS – autor: Daniel Popescu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Adrian Dădârlat)