Current track

Title

Artist


PNL, despre Visa Waiver: E o amânare temporară; cine politizează subiectul subminează direct interesele României

Written by on 25 martie 2025

    PNL precizează că în cazul programului de vize pentru SUA este vorba despre o amânare temporară și cheamă toate forțele politice și candidații la Președinție să susțină acest program.

    ‘Este foarte important să înțelegem că este vorba despre o amânare temporară și nu o decizie permanentă’, susțin liberalii într-o postare, marți, pe Facebook.

    Aceștia arată că discuțiile despre securizarea granițelor SUA au legătură cu verificări privind politica de migrație a noii administrații americane în general și programe tangente precum programul Visa Waiver.

    ‘România a îndeplinit toate criteriile și condițiile necesare, de aceea a și fost admisă în program’, precizează PNL.

    Liberalii cheamă toate forțele politice și candidații la Președinție să susțină acest program.

    ‘Formațiunile și actorii politici care încearcă să politizeze subiectul subminează direct interesele României în lumea liberă și în consecință se pot numi oricum doresc, doar suveraniști și patrioți nu sunt. Este vorba de un program de interes național și PNL cheamă toate forțele politice și candidații la Președinție să susțină acest program’, se arată în postare.

    Implementarea programului Visa Waiver (VWP) pentru România este în curs de evaluare, operaționalizarea sistemului ESTA urmează să fie amânată până la o dată care va fi anunțată de partea americană, a informat, marți, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

    Tot marți, Departamentul pentru Securitate internă al SUA (DHS) a anunțat că guvernul american evaluează recenta desemnare a României de intrare în VWP, pentru a se asigura că îndeplinește cerințele stricte de securitate.

    ‘Pe durata acestei evaluări, SUA întrerupe implementarea ESTA pentru cetățenii români. Această întrerupere rămâne valabilă până la încheierea evaluării. Românii care doresc să călătorească în SUA pentru o perioadă scurtă de timp în scop de afaceri sau turism trebuie să solicite în continuare o viză de tip B la ambasada sau consulatul SUA’, arată DHS.

    Citește  Tusvanyos/Orban: MAE român mi-a spus despre ce să nu vorbesc; atrag atenţia că Ungaria va prelua preşedinţia UE

    AGERPRES/(AS – redactor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lãzãroiu)

    Loading


    Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
    Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

    (Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

    Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!


    Reader's opinions