Current track

Title

Artist


Prahova: Caz de exploatare prin muncă la o fermă – șapte victime în opt ani

Written by on 28 aprilie 2025

    Doi bărbați și o femeie sunt cercetați de către anchetatorii prahoveni într-un dosar de trafic de persoane și supunerea la muncă forțată sau obligatorie, șapte victime fiind exploatate la o fermă din județ în ultimii opt ani.


    Potrivit datelor comunicate, luni, de Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, activitatea infracțională a celor trei persoane vizate de anchetă, cu vârste de 23, 45 și 51 de ani, a fost documentată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii DIICOT Ploiești.

    ”Din actele de urmărire penală a rezultat că, în perioada 2017 – aprilie 2025, persoanele în cauză, membre ale aceleiași familii, ar fi recrutat 7 victime, pe care le-ar fi transportat la o fermă din localitatea Bălțești, județul Prahova, în scopul obținerii de foloase materiale din exploatarea prin muncă a persoanelor vătămate”, arată sursa citată.


    Victimele ar fi fost adăpostite în barăci insalubre, fără apă curentă, fără racordare la electricitate și fără toaletă, obligate prin acte de constrângere fizică și morală să desfășoare munci grele timp de 12 – 17 ore zilnic, fără a fi remunerate ori remunerate necorespunzător pentru activitatea prestată, spun anchetatorii.

    Aceștia menționează că persoanele vătămate ar fi fost deposedate de actele de identitate iar în situația în care ar fi încercat să părăsească ferma, persoanele în cauză, prin folosirea forței, le-ar fi transportat înapoi la locul exploatării, readucându-le în starea de aservire din care reușiseră vremelnic să se elibereze.

    În dosar au fost efectuate cinci percheziții domiciliare, fiind descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă.


    Cei doi bărbați și femeia au fost reținuți pentru 24 de ore de către procurorii DIICOT Ploiești iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus față de cei doi bărbați măsura arestului la domiciliu, decizia fiind contestată de către procurori.

    Citește  Percheziţii ale DIICOT Neamţ în 24 judeţe şi municipiul Bucureşti, într-un dosar de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave

    Totodată, față de femeie a fost luată măsura controlului judiciar, pentru 30 de zile.


    Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.

    AGERPRES/(AS – redactor: Anamaria Constantin, editor: Antonia Niță, editor online: Gabriela Badea)

    * Sursa fotografiilor: IJP Prahova

    Loading


    Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
    Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

    (Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

    Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!


    Reader's opinions