Prahova: Patru persoane, inclusiv omul de afaceri Daniel Ştefănescu, reţinute în dosarul de înşelăciuni în domeniul imobiliar
Written by AGERPRES on 15 martie 2024
Patru persoane, între care omul de afaceri Daniel Ştefănescu şi o avocată, au fost reţinute de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti în dosarul de înşelăciune în domeniul imobiliar care vizează complexurile de locuinţe White Tower şi City Gate din Ploieşti, au precizat, vineri, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Potrivit acestora, trei dintre aceste persoane vor fi prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă.
De asemenea, faţă de alte două persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Daniel Ştefănescu este fondatorul Gersim Impex, societate cunoscută drept cel mai mare distribuitor de telefoane mobile şi tablete din România, au arătat sursele indicate.
Procurorii PCA Ploieşti au extins ancheta în dosarul de înşelăciune în domeniul imobiliar care vizează complexurile de locuinţe White Tower şi City Gate din Ploieşti, la audieri fiind duse, joi, mai multe persoane, între care omul de afaceri Daniel Ştefănescu.
Anchetatorii ar mai fi identificat alte câteva zeci de persoane păgubite de inculpaţii din acest dosar, au precizat sursele citate.
„În fapt, în perioada 18.10.2016 – 20.10.2023, un dezvoltator imobiliar din Ploieşti, prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv convenţii scrise autentificate de către trei notari publici din Ploieşti, au indus în eroare un număr de 16 persoane vătămate, cauzându-le acestora un prejudiciu total în valoare de 985.500 euro şi 424.091 lei (în total 1.071.174 euro). În concret, dezvoltatorul imobiliar încheia promisiuni de vânzare-cumpărare ale unor apartamente de locuit, urmate de achitarea integrală de către persoanele vătămate a contravalorii acestora şi apoi le înstrăina prin contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică către alte persoane”, se arată într-un comunicat emis anterior de PCA Ploieşti.
În continuarea activităţii infracţionale, un avocat din cadrul Baroului Prahova, prin înţelegere cu reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar, a folosit două societăţi comerciale, pe care le controla în fapt, pentru a declanşa procedura falimentului dezvoltatorului imobiliar, astfel încât persoanele vătămate să fie în imposibilitatea de a-şi recupera prejudiciul, explicau anchetatorii.
„Anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar, împreună cu avocatul şi alte persoane, au urmărit lichidarea frauduloasă a activelor din patrimoniu, prin cesiunea cu titlu gratuit a unor bunuri imobile şi retrageri considerabile de sume de bani din conturile entităţii economice. Reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar au fost asociaţi cu avocatul în cadrul edificării Complexului de locuinţe CITY GATE din Ploieşti. În prezent, reprezentanţii dezvoltatorului s-au retras din acest proiect de dezvoltare imobiliară, locul acestora fiind luat de către o altă societate comercială care a devenit asociatul în afaceri al avocatului”, se mai arată în comunicat.
Avocatul Vlad Nichita şi omul de afaceri Lupu Mihai (dezvoltator imobiliar) sunt cercetaţi în acest dosar în stare de arest preventiv. De asemenea, Lupu Mărioara (dezvoltator imobiliar) şi un notar se află în arest la domiciliu, iar un alt notar este sub control judiciar.
Totodată, directorul adjunct al Direcţiei de Dezvoltare Urbană din cadrul Primăriei Ploieşti, Rita Neagu, şi Lucian Bălescu, şef serviciu din cadrul Direcţiei de Dezvoltare Urbană, sunt cercetaţi în acest dosar sub control judiciar, fiind acuzaţi de abuz în serviciu, fals intelectual şi 8 infracţiuni de complicitate la înşelăciune.
AGERPRES/ (AS- autor: Anamaria Constantin, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)