Current track

Title

Artist


Premiera ”Nunta lui Figaro” deschide cea de-a doua ediţie a Bucharest Opera Festival

Written by on 13 iunie 2023

Premiera spectacolului de operă „Nunta lui Figaro”, de W.A. Mozart, în regia maestrului Sir David Pountney, va deschide, vineri, de la ora 19,00, cea de-a doua ediţie a Bucharest Opera Festival.

Potrivit unui comunicat al ONB transmis, marţi, AGERPRES, Sir David Pountney aduce o abordare „inovatoare şi captivantă” uneia dintre cele mai cunoscute opere ale lui Mozart, printre cele mai apreciate spectacole ale repertoriului liric mondial, combinând elemente de actualitate cu autenticitatea operei lui Mozart.

La pupitrul dirijoral se va afla maestru Ethan Schmeisser, scenograf decoruri – Leslie Travers, scenograf costume – Ula Shevtsov, lighting designer – Eyal Levi, maeştri de cor – Daniel Jinga / Adrian Ionescu, asistent de regie – Claudia Machedon, mişcare scenică – Beatrice Şerbănescu.

Distribuţia reprezentaţiei din 16 iunie este următoarea: Figaro – Andrei Cocîrlea (invitat), Susanna – Oana Şerban (invitată), Contesa – Oana Andra, Contele Almaviva – Adrian Mărcan, Cherubino – Mihaela Işpan, Don Bartolo – Filip Panait, Marcellina – Sidonia Nica, Don Basilio – Liviu Indricău, Curzio – Valentin Racoveanu, Antonio – Vasile Chişiu, Barbarina – Andreea Novac.

Bilete pentru spectacolele din cadrul Bucharest Opera Festival se pot cumpăra de pe http://tickets.operanb.ro/ şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.

***
Cu o carieră impresionantă care se întinde pe decenii, Pountney a cucerit publicul din întreaga lume prin regiile de pe marile scene, printre care amintim Royal Opera House Covent Garden din Londra, Teatrul Bolşoi din Moscova, Teatrul Regal din Stockholm, Metropolitan Opera din New York şi Teatrul Scala din Milano.

A lucrat alături de numeroşi artişti celebri din lumea operei, colaborând cu dirijori precum Claudio Abbado, Bernard Haitink, Simon Rattle şi Riccardo Muti.

De asemenea, a regizat spectacole cu interpreţi de marcă, cum ar fi Placido Domingo, Anna Netrebko, Bryn Terfel şi Angela Gheorghiu.

În ceea ce priveşte repertoriul său, Pountney a abordat o gamă largă de opere, de la lucrări clasice, precum cele ale lui Mozart şi Verdi, până la creaţii contemporane semnate de compozitori contemporani. Este cunoscut pentru abordarea sa inovatoare şi pentru adaptarea operelor clasice la contextul social şi politic actual. Viziunea sa şi creativitatea remarcabilă le conferă spectacolelor sale o profunzime şi o complexitate inegalabile.

***
Cea de-a doua ediţie a Bucharest Opera Festival, care se va desfăşura în perioada 16 – 24 iunie pe scena Operei Naţionale Bucureşti, propune publicului nouă spectacole diferite, printre invitaţi numărându-se Opera Braşov, Opera Maghiară de Stat din Budapesta şi Teatrul Naţional din Belgrad.

Programul festivalului include:

* „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, dirijor Ethan Schmeisser (Opera Naţională Bucureşti) – 16 iunie;

* „Manon Lescaut” de G. Puccini (Teatrul Naţional de Operă şi Balet Belgrad – Opera Madlenianum) – 17 iunie;

* „Castelul lui Barbă Albastră” şi „Mandarinul miraculos” de B. Bartok (Opera Maghiară din Cluj-Napoca) – 18 iunie;

* „Pescuitorii de perle” de G. Bizet (Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanţa) – 19 iunie;

* „Bal la Savoy” de P. Abraham (Opera Naţională Română Timişoara) – 20 iunie;

* „Cosi fan tutte” de W.A. Mozart (Opera Braşov) – 21 iunie;

* „Văduva veselă 2.0” de F. Lehar (Opera Naţională Română din Iaşi ) – 22 iunie;

* „Pelleas şi Melisande” C. Debussy (Opera Maghiară de Stat din Budapesta) – 23 iunie;

* „Kiss me Kate” de C. Porter (Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian Bucureşti) – 24 iunie.

Toate spectacolele vor începe de la ora 19,00.

AGERPRES este partener media al evenimentului.

AGERPRES/(AS – autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dãdârlat)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply