Current track

Title

Artist


Preţul menţinerii Greciei în zona euro

Written by on 23 august 2018

Oare chiar a meritat ?

 

În final, Grexitul a venit. Doar că nu este acela care nu ne-a lăsat să dormim nopţile ani la rând. Grecia nu părăseşte zona euro; ea încheie ultimul dintre cele trei programe majore de asistenţă financiară de urgenţă care i-au permis să rămână în zona euro.

 

Celor de la Citigroup trebuie să le mulţumim pentru intrarea termenului de Grexit în limbajul comun. În februarie 2012, analiştii de acolo au evocat posibila ieşire a Greciei din zona euro. (Prin urmare, putem face Citigroup responsabil pentru “Brexit,” ”Italexit” şi pentru toţi ceilalţi termeni pompoşi care ne zgârie auzul ce au urmat.) Peste puţin trei ani mai târziu, lumea privea cum votanţii greci resping (prin referendum n.red) un pachet comun de asistenţă financiară al Comisiei Europene (CE), Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Băncii Centrale Europene (BCE) – pentru ca la numai opt zile mai târziu premierul Alexis Tsipras să accepte un pachet cu condiţii chiar şi mai dure. În februarie 2017 Grexitul părea din nou probabil, după ce guvernul grec s-a opus cererilor FMI pentru alte reduceri de pensii şi creşteri de taxe. Melodrama a continuat cu întreruperi până în iulie, când în final FMI şi-a temperat solicitările.

 

De fiecare dată, Grexitul a fost evitat şi a fost păstrată integritatea zonei euro. Dar aceasta a venit cu un preţ. În anul 2008, Grecia avea un PIB de 354 de miliarde de dolari. Până în anul 2017 PIB-ul ei a scăzut cu 44%. Conform datelor FMI, în ultimul deceniu economiile a numai patru ţări au cunoscut o scădere a PIB-ului peste acest procent, respectiv Yemen, Libia, Venezuela şi Guineea Ecuatorială. Aceasta nu este chiar compania pe care o ţară să şi-o dorească atunci când vine vorba despre succesul economic. În primul trimestru din 2018, datoria Greciei reprezenta 180% din PIB. (…) Conform Agenţiei de Management a Datoriei Publice, Grecia va trebui să plătească până în anul 2060 datorii de circa 300 de miliarde de dolari.

Citește  John McCain şi războiul moral

 

Comisia Europeană consideră că încheierea ultimului program de asistenţă financiară merită sărbătorită. Comunicatele sale de presă oficiale salută forţa şi determinarea poporului grec, insistând totodată că ”Europa va continua să sprijine Grecia”. Dar liderii greci au o percepţie mai cumpătată asupra evenimentului. Tsipras intenţionează să se adreseze marţi poporului grec – dar nu va fi nicio festivitate publică la Atena, nici vreun anunţ privind noi măsuri de ajutor pentru pensionarii ale căror pensii vor scădea cu 18% de la 1 ianuarie sau pentru cei aproximativ 900.000 de greci care în prezent nu au loc de muncă. Comisia Europeană spune că de acum înainte Grecia va fi ”tratată ca orice altă ţară din spaţiul european”. Însă grecii nu vor uita anii în care nu au fost trataţi astfel.

 

Aşadar, o întrebare grea trebuie pusă: Au meritat toate acestea ? Probabil că este o întrebare greşită, dacă avem în vedere că niciuna dintre părţi nu prea avea de ales. Este uşor de demonizat Germania, puterea din spatele puterii de la Bruxelles, pentru impunerea măsurilor de austeritate Greciei, dar este greu de imaginat că orice alt guvern aflat într-o situaţie similară ar fi procedat în mod diferit. Niciun guvern german nu ar fi putut avea o poziţie mai altruistă faţă de Grecia şi în acelaşi timp să poată supravieţui; contribuabilii germani nu ar fi acceptat să plătească facturile Greciei, chiar dacă unele dintre ele au fost rezultatul susţinerii maşinii de export germane. La fel este uşor de demonizat este Tsipras pentru că a acţionat împotriva voinţei poporului său, dar Tsipras era prins între trădarea propriilor sale principii, să facă ce e mai bine pentru poporul său şi să îndeplinească cererile creditorilor Greciei. (Ca fapt divers, este ironic că votanţii greci au părut mai hotărâţi în respingerea condiţiilor acordului de asistenţă financiară în 2015 decât au fost britanicii la referendumul lor privind apartenenţa la UE.)

Citește  De ce Idlibul contează

 

Dar dacă întrebarea este cea potrivită, suntem tentaţi să răspundem afirmativ. Economia greacă a început să crească din nou în 2017, cu 1,4%. Pensionarii greci vor primi mai puţini bani decât primeau odată, dar măcar vor primi ceva. Rata şomajului, deşi încă ridicată, de 20%, a scăzut treptat după vârful de aproape 30% din 2013. Pentru sutele de milioane de oameni care apreciază avantajele proiectului european sau cred în ele, salvarea Greciei este un moment rar pe care-l pot invoca. Zona euro ajunsese la limită, dar nu a trecut dincolo de ea. Probabil exact momentul de apogeu al euroscepticismului este cel care poate stabili un precedent de urmat pentru alte economii europene foarte îndatorate.

 

Probabil că acest optimism va fi benefic pe termen lung, deşi este greu de imaginat cum. Grecia nu a fost doar salvată de Bruxelles. Ea a fost obligată să se supună Bruxellesului. Zona euro nu-şi putea permite să piardă Grecia, dar nici să trateze Grecia ca pe un membru deplin al unei adevărate Uniuni Europene. Dacă ar fi făcut-o, atunci contribuabilii din Germania, Italia şi Spania ar fi trebuit să participe şi ei la plata datoriilor Greciei. Aceasta este contradicţia inerentă a zonei euro şi, dintr-o perspectivă mai largă, a Uniunii Europene. Bruxellesul cere unitate, dar când se iau decizii grele nu cetăţenii zonei euro îşi pierd pensiile. În cazul de faţă au fost cetăţenii Greciei. Criza greacă nu a fost considerată o criză europeană – ea a fost tratată ca o problemă a Greciei care trebuia pusă în carantină.

 

Scopul declarat al Uniunii Europene este ”să ofere un viitor paşnic bazat pe valori comune”. Este un scop extrem de nobil şi de fragil – nobil pentru că este un obiectiv virtuos şi fragil pentru că istoria modernă a Europei a fost definită nu de pace, ci de secole de conflicte sângeroase şi distructive. Este un scop despre care mulţi ar putea susţine că merită luptat pentru el sau chiar să fie făcute sacrificii pentru el. Dar când îmi evaluez propriul pesimism despre viabilitatea pe termen lung a UE ca proiect politic, îmi pun întrebarea: ”Ce ar fi europenii dispuşi să sacrifice pentru a păstra UE ?”. Astăzi, cred eu, răspunsul este că Europa a sacrificat Grecia. Acesta nu este un motiv de sărbătoare. Este o amăgire eroică prost disimulată.

Citește  Germania şi Rusia: Îndelungatul dans

*** Articol scris de Jacob L. Shapiro

Publicat iniţial AICI

 

Copyright 2018 Geopolitical Futures, LLC. Reprinted with permission

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply