Prezidenţiale2024 Delegaţia SUA la Adunarea Parlamentară NATO, îngrijorată de evoluţia procesului electoral din România
Written by AGERPRES on 21 decembrie 2024
Membri ai delegaţiei Statelor Unite la Adunarea Parlamentară a NATO au apreciat vineri într-un comunicat „rolul României de aliat ferm al NATO şi membru deplin al Uniunii Europene” şi în acest context şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu „eforturile ruse de a submina şi influenţa procesul electoral” din ţara noastră.
„Este prerogativa poporului român să-şi aleagă conducătorii, iar Statele Unite respectă, fără a interveni, dreptul suveran al românilor de a alege”, au subliniat zece congresmani de orientare bipartizană.
„Suntem profund îngrijoraţi de dovezile convingătoare desecretizate de guvernul român cu privire la eforturile ruse de a submina şi influenţa procesul electoral. Tacticile agresive ale guvernelor străine pentru a submina integritatea instituţiilor democratice ale României, cum ar fi manipularea platformelor de social media precum TikTok, trebuie investigate amănunţit şi condamnate în totalitate”, potrivit parlamentarilor americani citaţi în comunicat.
„Asigurarea integrităţii procesului electoral este esenţială pentru susţinerea principiilor democraţiei şi suveranităţii. Suntem alături de România în preocuparea sa de a organiza alegeri prezidenţiale libere şi corecte”, au mai scris Mike Turner, Gerald Connolly, Linda Sanchez, Brett Guthrie, Neal Dunn, Ann Wagner, Brian Fitzpatrick, Brendan F. Boyle, Rich McCormick, Rick Larsen şi Donald Norcross.
AGERPRES/(AS – editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Reader's opinions
Leave a Reply
You must be logged into post a comment.
Rossenberg Alfred On 21 decembrie 2024 at 06:58:39
Mda, sunt aceiași americani nenorociți din tabăra sclerozatului bideu care susțineau intervenția Rusiei și în favoarea lui Donald Trump! Pe ăștia nu-i mai trage nimeni de coaie pentru prostie sau asta este „libertatea de exprimare” în America?