*

Current track

Title

Artist


Programul educaţional FLEX ABROAD se va derula şi în România

Written by on 10 iulie 2024

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi directorul executiv al American Councils for International Education din România, Eliza Chirilă-Pop, au semnat un protocol de colaborare privind derularea, în România, a Programului FLEX ABROAD.

Protocolul permite primirea în România, în familii gazdă, a unor elevi americani, care vor studia, pe durata unui an şcolar, în licee din ţara noastră.

„Ieri am semnat împreună cu doamna Eliza Chirilă-Pop, directorul executiv al American Councils for International Education din România, Protocolul de colaborare privind derularea, în ţara noastră, a Programului FLEX ABROAD. Protocolul permite primirea în România, în familii gazdă, a unor elevi americani, care vor studia, pe durata unui an şcolar, în licee din ţara noastră”, a scris ministrul Educaţiei, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Un număr de 30 de liceeni români beneficiază anual de burse în cadrul Programului Future Leaders Exchange (FLEX), pentru parcurgerea unui an şcolar în licee din Statele Unite ale Americii.

România participă la Programul FLEX din anul 2015.

Programul este finanţat de către Departamentul de Stat al SUA şi gestionat de American Councils for International Education şi contribuie la dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor pe termen lung între cetăţenii Statelor Unite şi cei ai altor state.

AGERPRES/(AS – autor: Roberto Stan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

Sursa foto: Ligia Deca/Facebook

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.
Citește  Un virus capabil să distrugă cancerul a furnizat rezultate promiţătoare în primele teste realizate pe oameni

Reader's opinions

Leave a Reply