Current track

Title

Artist


Proiectul privind Parcul Grozăveşti – respins a treia oară de CGMB; PSD anunţă că va finaliza consultarea în decembrie

Written by on 25 noiembrie 2022

Proiectul care vizează realizarea unui parc pe bulevardul Doina Cornea, la solicitarea Primăriei Sectorului 6, a fost respins vineri, pentru a treia oară, de Consiliul General al Capitalei.

Proiectul, care are nevoie de o majoritate de două treimi, a întrunit doar 31 de voturi favorabile şi 19 abţineri, insuficiente în vederea adoptării.

Consilierul general PSD Aurelian Bădulescu a precizat că social-democraţii au iniţiat o consultare pe un eşantion de 11.000 de persoane şi că rezultatele vor fi aflate săptămâna viitoare. El a menţionat că a fost sunat în cursul dimineţii de primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, şi că acesta a pledat pentru aprobarea hotărârii.

„În cursul acestei dimineţi am fost sunat de fostul consilier general Ciucu – actual primar la Sectorul 6, pentru cine nu ştie, că mulţi din sector nu ştiu chestiunea aceasta, decât o parte din cei din sector, sunt câteva zone care nu ştiu (…) – noi săptămâna viitoare vom termina consultarea din zonă. Eşantionul pe care am mers este de 11.000 de persoane. De aceea, am să transmit celor care sunt în acest moment cu apa la gură, crezând că nu votăm că aşa ne dorim noi – având în vedere că e o chestiune serioasă – şi atunci vom prezenta în Consiliu punctul nostru de vedere raportat la consultarea populară şi ne vom exprima în luna decembrie. Nu de alta dar întotdeauna social-democraţii ţin cu oamenii şi mai ales că este vremea faptelor bune vom arăta că, democratic, dacă lucrurile ies aşa cum trebuie, suntem de acord cu proiecte pentru cetăţeni. Şi nu ca alţi colegi de-ai noştri care vor doar să se titularizeze cu ceva, aşa, ca să rămână pe retina socială”, a susţinut el, în şedinţa CGMB.

În baza proiectului, CGMB solicită Guvernului emiterea unei hotărâri pentru transmiterea imobilului în suprafaţă de 11.382 mp din domeniul public al statului şi din administrarea Serviciului Român de Informaţii în domeniul public al municipiului Bucureşti, în vederea realizării unui parc. Primăria Sectorului 6 propune realizarea acestui parc ca urmare a numeroaselor solicitări făcute de locuitorii din Grozăveşti, care sunt lipsiţi de zone de relaxare şi recreere, explică iniţiatorii proiectului.

AGERPRES/(AS – autor: Irinela Vişan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply