Current track

Title

Artist


Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 vor fi doborâte în #Ucraina

Written by on 28 martie 2024

Rusia nu are proiecte privind nicio ţară din NATO şi nu va ataca Polonia, statele baltice sau Republica Cehă, dar dacă Occidentul îi livrează Ucrainei avioane de luptă F-16, atunci acestea vor fi doborâte de forţele ruse, a afirmat miercuri seara preşedintele rus Vladimir Putin, transmite joi agenţia Reuters.

La o întâlnire cu piloţi ai forţelor aeriene ruse, Putin a notat că alianţa militară occidentală condusă de SUA s-a extins spre est, către Rusia, după destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991, dar că Moscova nu are în plan să atace un stat al NATO.

„Nu avem intenţii agresive faţă de aceste state”, a asigurat Putin, potrivit unei transcrieri făcute publice joi de Kremlin.

„Ideea că vom ataca vreo altă ţară – Polonia, statele baltice, şi cehii sunt speriaţi – este un nonsens complet. E doar o prostie”, a insistat preşedintele rus.

Întrebat despre avioanele F-16 pe care Occidentul a promis să le trimită Ucrainei, Putin a afirmat că astfel de aeronave nu vor schimba situaţia din Ucraina.

„Dacă (occidentalii) livrează F-16, şi se discută despre asta şi se pare că antrenează piloţi, acest lucru nu va schimba situaţia pe câmpul de luptă”, a spus el.

„Iar noi vom distruge aeronavele la fel cum distrugem astăzi tancuri, vehicule blindate şi alte echipamente, inclusiv lansatoare de rachete multiple”, a adăugat Putin.

Preşedintele rus a menţionat că avioanele F-16 pot transporta şi arme nucleare.

„Desigur, dacă ele vor fi utilizate de pe aerodromuri din ţări terţe, vor deveni pentru noi ţinte legitime, indiferent unde ar fi poziţionate”, a spus el.

Remarcile lui Vladimir Putin au venit după ce mai devreme miercuri ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a declarat că respectivele aeronave ar urma să ajungă în Ucraina în lunile care vin.

Ucraina încearcă de câteva luni să obţină avioane F-16, iar ţări precum Belgia, Danemarca, Norvegia şi Olanda s-au angajat să-i doneze aceste aeronave de luptă, în timp ce o coaliţie de ţări a promis să contribuie la instruirea piloţilor ucraineni pentru a le putea folosi, aminteşte Reuters.

AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading

Tagged as

Reader's opinions

Leave a Reply


Sari la conținut