Current track

Title

Artist


Ramadanul din 2023 va începe joi, a decretat Curtea Supremă din Arabia Saudită

Written by on 22 martie 2023

Ramadanul, luna postului musulman, va începe joi, a anunţat marţi Arabia Saudită, ţara cu populaţie majoritar sunnită şi în care se află cele două locuri sacre din credinţa islamică, Mecca şi Medina, informează AFP.

Curtea Supremă saudită a decretat că cea de-a opta lună din calendarul musulman („Sha’ban”) se va încheia miercuri, ceea ce înseamnă că ramadanul va debuta joi, potrivit agenţiei de presă SPA. Autorităţile saudite i-au îndemnat marţi pe locuitorii ţării să privească Luna pe cer, însă satelitul natural al Terrei nu a fost vizibil din cauza norilor.

Începutul ramadanului, o lună dedicată rugăciunilor şi actelor de caritate, este determinat de apariţia primului pătrar de lună, în contextul în care calendarul musulman se bazează pe ciclurile Lunii.

În mod tradiţional, numeroase ţări musulmane respectă data indicată de autorităţile religioase saudite.

Dintre ţările arabe, Qatarul şi Emiratele Arabe Unite au anunţat la rândul lor că ramadanul din 2023 va începe joi. La fel a procedat şi Egiptul.

Republica Islamică Iran, ţară cu populaţie majoritar şiită, a anunţat, de asemenea, că ramadanul va începe joi.

În timpul ramadanului, unul dintre cei cinci stâlpi ai islamului, credincioşii musulmani sunt invitaţi să se abţină de la a mânca, a bea, a fuma şi a întreţine relaţii sexuale, din zori şi până la apusul Soarelui.

Musulmanii sunt totodată îndemnaţi să ofere pomeni celor săraci („zakat”/”sadaqa”).

Ramadanul se va încheia prin Aid al-Fitr, „sărbătoarea ruperii postului”.

AGERPRES/(AS – autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply