Current track

Title

Artist


Rareş Bogdan, despre coaliţia PNL cu PSD: Este o căsătorie de convenienţă

Written by on 24 martie 2024

Prim-vicepreşedintele PNL, eurodeputatul Rareş Bogdan, a declarat, duminică, în oraşul Ianca din judeţul Brăila, referindu-se la coaliţia dintre PNL şi PSD, că este „o căsătorie de convenienţă”, făcută ca urmare războiului din Ucraina, care este foarte aproape de graniţa României.

„Vă rog să mă înţelegeţi şi pe mine şi pe ceilalţi, uneori există căsătorii de convenienţă, nu spun de interes, în care îţi respecţi partenerul, că te-a pus mama cu tata să te însori, dar asta nu înseamnă că eşti şi îndrăgostit. Nu vă gândiţi cumva că suntem îndrăgostiţi cu cei care au condus judeţul acesta mult timp, nici într-un caz. Dar, în acelaşi timp, ştiu ceva, că azi noapte Kievul a fost bombardat, că se pregăteşte cea mai mare ofensivă spre Nikolaiev şi Odesa. Mai ştiu că am văzut declaraţiile şi le văd, ale lui Medvedev şi Putin, legate de gurile Dunării şi Testamentul lui Petru cel Mare şi mai ştiu o chestiune, că dacă cade Nikolaiev şi Odesa şi dacă Rusia se apropie de Rieni, de Izmail şi atât de aproape de Brăila şi de Galaţi şi de Tulcea, România este într-un real pericol. Iar Moldova este sub un pericol total”, a declarat reprezentantul PNL.

Europarlamentarul Rareş Bogdan a fost prezent duminică, în judeţul Brăila, pentru a fi prezent la lansarea candidaturii la funcţia de primar al oraşului Ianca a subprefectului Adin Boboc, alături de preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, vicepreşedintele PNL preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma şi ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea.

„Adin, dragă, eu îţi doresc mult succes! Dacă ne mai primeşti, mai venim în campania asta o dată, să te salutăm şi să umblam împreună din casă în casă. Să nu uitaţi că liberalismul înseamnă progres, să nu uitaţi că primarii liberali sunt cu adevărat cei mai buni”, a transmis, cu această ocazie, Rareş Bogdan.

AGERPRES / (A – autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Reader's opinions

Leave a Reply


Sari la conținut