*

merry christmas

Current track

Title

Artist


Război Israel-Hamas/ Arabia Saudită acuză Israelul de încălcarea ”nejustificată” a dreptului internaţional

Written by on 28 octombrie 2023

Arabia Saudită a avertizat sâmbătă Israelul împotriva oricărei noi operaţiuni militare terestre în Fâşia Gaza, denunţând o încălcare „nejustificată” a dreptului internaţional, transmite AFP.

După bombardamente violente în cursul nopţii, armata israeliană a anunţat sâmbătă că forţele sale au intrat în Fâşia Gaza şi au extins operaţiunile, care au urmat unor incursiuni terestre cu blindate în cele două nopţi precedente, urmărind neutralizarea vastei reţele de tuneluri subterane folosite de gruparea islamistă Hamas şi anihilarea acestei grupări care a ucis peste 1.400 de persoane în atacul surpriză asupra Israelului pe 7 octombrie.

Arabia Saudită „denunţă orice operaţiune terestră desfăşurată de Israel, ca urmare a ameninţărilor pentru viaţa civililor palestinieni”, se arată într-un comunicat al MAE saudit, după ce Hamas, care controlează Fâşia Gaza, a susţinut că în bombardamentele israeliene au fost ucise până în prezent 7.703 persoane, majoritatea civili.

„Continuarea încălcărilor flagrante şi nejustificate ale dreptului internaţional împotriva poporului frate palestinian (…) va avea repercusiuni grave asupra stabilităţii regiunii”, avertizează Arabia Saudită.

„Regatul (saudit) îndeamnă comunitatea internaţională să-şi asume responsabilităţile pentru a pune capăt imediat acestei operaţiuni militare” şi „să permită organizaţiilor umanitare şi sanitare să furnizeze ajutor umanitar”, mai afirmă MAE de la Riad în comunicatul său.

Ministrul saudit de externe, Faycal bin Farhane a discutat sâmbătă cu omologii săi egiptean, iordanian şi marocan asupra necesităţii de a se pune capăt escaladării militare, adaugă MAE saudit.

AGERPRES/(AS – editor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Preda)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply