Război tarifar: Președintele chinez denunță, la începutul turneului în Asia de Sud-Est, protecționismul care ‘nu duce nicăieri’
Written by AGERPRES on 14 aprilie 2025
Președintele chinez Xi Jinping a denunțat luni protecționismul care ‘nu duce nicăieri’, la începutul unui turneu în Asia de Sud-Est, menit să întărească relațiile comerciale ale Beijingului, în plin război tarifar cu Washingtonul, informează AFP.
‘Niciun câștigător’ nu poate rezulta dintr-un astfel de conflict comercial, a subliniat șeful statului chinez, potrivit agenției Xinhua.
Vietnamul, unde Xi a sosit luni, este prima etapă a turneului său, înainte de Malaysia, apoi Cambodgia. Turneul vizează în special să compenseze impactul tarifelor vamale prohibitive decretate de președintele american Donald Trump contra produselor chinezești.
Xi Jinping urmează să aibă întrevederi cu cei trei omologi ai săi din Asia de Sud-Est în timpul acestei călătorii, care ‘are o importanță majoră’ pentru regiune, a subliniat Beijingul.
Vizita sa este menită să prezinte China drept un partener de încredere, stabil, contrar SUA care au lansat o ofensivă comercială pe toate direcțiile prin intermediul noilor tarife vamale, inclusiv contra partenerilor lor economici.
‘Țările noastre două trebuie să menține cu fermitate sistemul comercial multilateral, stabilitatea canalelor industriale și de aprovizionare mondiale, precum și un mediu internațional de deschidere și de cooperare’, a scris președintele chinez la adresa SUA, într-un articol publicat de cotidianul vietnamez Nhan Dan, citat de Xinhua.
‘Un război comercial și un război tarifar nu produc niciun câștigător, iar protecționismul nu duce nicăieri’, a subliniat Xi Jinping.
Tarifele vamale americane au fost fixate pentru produsele chineze la 145%, fără excepții. O măsură ce a zguduit piețele mondiale și a determinat Beijingul să riposteze.
Locul Asiei de Sud-Est este central pentru exporturile chinezești: anul trecut, țările blocului regional ASEAN au fost primele destinatare ale acestor exporturi, cu bunuri în valoare totală de 586,5 miliarde de dolari, potrivit datelor autorităților vamale chineze.
Printre ele, Vietnamul se distinge cu 161,9 miliarde de dolari importuri chinezești, urmat de Malaysia, cu 101,5 miliarde.
Reconsolidarea legăturilor cu vecinii săi din Asia de Sud-Est ar putea ajuta Beijingul să contrabalanseze efectul ofensivei comerciale a SUA, prima țara importatoare de produse chinezești în 2024.
Xi Jinping se va afla în Vietnam până marți. Țara din Asia de Sud-Est, condusă ca și China de un partid comunist, întreprinde de multă vreme o ‘diplomație a bambusului’, care constă în menținerea de bune relații atât cu gigantul asiatic, cât și cu Washingtonul.
Beijingul și Hanoiul întrețin relații economice strânse. Însă acestea sunt parazitate de diferendele teritoriale pe care aceste țări le au în Marea Chinei de Sud, în arhipelagul Paracels.
China revendică aproape toate insulițele din Marea Chinei de Sud, în fața altor țări riverane (Filipine, Vietnam, Brunei, Malaysia) cu pretenții rivale.
Xi Jinping a dat asigurări luni în articolul pentru publicația vietnameză că Beijingul și Hanoiul sunt capabile să rezolve aceste litigii prin dialog.
‘Va trebui să gestionăm diferendele în mod corespunzător și să protejăm pacea și stabilitatea în regiunea noastră’, a scris Xi, potrivit Xinhua. ‘Datorită viziunii noastre, suntem absolut capabili să reglementăm corect problemele maritime, prin consultare și negociere’, a adăugat președintele chinez.
După Vietnam, Xi Jinping se va afla în Malaysia de marți până joi.
Ministrul malaysian al comunicațiilor, Fahmi Fadzil, a declarat că vizita președintelui chinez ‘se înscrie în cadrul inițiativelor guvernului (…) pentru ameliorarea relațiilor comerciale cu diverse țări, printre care China’.
Xi Jinping se va deplasa apoi joi în Cambodgia, fidel partener al Chinei în Asia de Sud-Est.
AGERPRES/(AS – redactor: Adriana Matcovschi, editor online: Adrian Dădârlat)